Ministrul Mediului anunță un mecanism de finanțare pentru infrastructura critică anti-inundații

Măsura vizează crearea unui fond național dedicat investițiilor în infrastructura critică de prevenire a inundațiilor, precum baraje, diguri și poldere, în contextul unor necesități de finanțare estimate la zeci de miliarde de lei în următorii 15 ani.

„Pe scurt, ce ne propunem să facem cu acest proiect de lege este să aducem o echitate în sistem, să fie creat un fond național pentru investiții critice în infrastructură împotriva inundațiilor”, a declarat Buzoianu.

Ministrul a arătat că necesarul de finanțare pentru aceste lucrări este semnificativ, fiind fundamentat pe mai multe scenarii analizate inclusiv de Banca Mondială, care variază în funcție de nivelul investițiilor.

În varianta de alocare minimală, destinată exclusiv lucrărilor ultracritice, necesarul este estimat la 26,8 miliarde de lei în următorii 15 ani. Un scenariu de alocare parțială ridică valoarea la aproximativ 31 de miliarde de lei, în timp ce scenariul de sustenabilitate, care include și lucrări opționale, ajunge la circa 35 de miliarde de lei.

În scenariul considerat ideal, care include atât lucrări de mentenanță, cât și proiecte noi de infrastructură, necesarul estimat de Banca Mondială ajunge la aproximativ 40 de miliarde de lei.

„În momentul de față, acești bani nu sunt acoperiți de sistemul actual și vorbim practic de o realitate, că avem lucrări critice care astăzi nu pot fi realizate pe bugetele care au fost alocate până în momentul de față”, spune ministrul.

Buzoianu a avertizat că lipsa investițiilor în infrastructura de protecție împotriva inundațiilor crește riscul pentru comunități și generează costuri suplimentare pentru stat.

„Dacă nu vom crește acest fond, dacă nu vom crea un fond pentru investiții, ne vom afla în punctul în care viața oamenilor va fi pusă din ce în ce mai mult la risc în fiecare an”, a spus aceasta.

Negocieri purtate cu Comisia Europeană

Ministrul a precizat că proiectul a fost elaborat în urma discuțiilor cu Comisia Europeană și a renegocierilor asupra reformei din PNRR, fiind eliminată varianta unei taxe directe pe apă pentru populație.

„Am reușit prin negocieri și arătând Comisiei Europene că există un context dificil pentru România să găsim o formulă mai echilibrată a reformelor propuse”.

În ceea ce privește impactul asupra populației, aceasta a susținut că eventualele creșteri de costuri ar fi reduse, de ordinul unui ban pe metru cub în scenariul în care operatorii ar transfera integral costurile.

„Chiar și în scenariul în care operatorii ar decide să ducă absolut toată suma către populație, (…) vorbim de 0,01 lei pe metru cub”, a precizat ministrul.

Buzoianu a mai afirmat că bugetul pentru infrastructura de prevenire a inundațiilor a fost majorat semnificativ, de la 50 de milioane de lei la 250 de milioane de lei în acest an. Aceasta a subliniat că obiectivul este creșterea investițiilor pentru reducerea riscurilor climatice și protecția comunităților.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Autorităţile americane dezvăluie textul protocolului acordului între SUA şi Iran. Ce conţine

Un oficial american de rang înalt le-a dezvăluit miercuri, sub protecţia anonimatului, unor jurnalişti, conţinutul integral al ”proiectului memorandumului” (draft memorandum în engleză) între...

Băsescu: Sunt foarte reţinut în a crede că Guvernul Veştea poate să treacă mâine prin Parlament/ Dacă nu trece Guvernul vom avea o degradare de rating. Adică mergem la...

Fostul preşedinte Traian Băsescu este de părere că, dacă România nu va avea un guvern foarte curând, agenţiile de rating o vor retrogada la...

Franciza SF care a generat încasări de 3.300.000.000 de dolari revine în cinematografe. Noul film spune povestea celui mai sângeros eveniment din istoria seriei

2026 se anunță un an excelent pentru fanii marilor francize SF, căci multe dintre ele revin cu producții noi. Printre ele se numără și...

ULTIMA ORĂ