Diana Şoşoacă a trimis o sesizare preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, în legătură cu afirmaţiile colegului român, Nicu Ştefănuţă, referitoare la faptul că lidera SOS ar putea fi sancţionată în mai multe moduri de Comisia de Etică a P.E. pentru vizita pe care aceasta a făcut-o la Sankt Petersburg.
Eurodeputatul Verzilor a declarat public că este membru în acel for care cercetează comportamentul colegei sale, Diana Şoşoacă, şi că există mai multe moduri în care poate fi sancţionată.
Şoşoacă n-a stat prea mult pe gânduri şi a trimis o sesizare Robertei Metsola în care îl acuză pe Ştefănuţă de „presiune publică incompatibilă cu exigențele de imparțialitate și rezervă instituțională.”
„În cadrul unor declarații acordate presei, Nicu Ștefănuță a afirmat că există o plângere formulată împotriva mea și că aceasta ar fi analizată de structurile competente ale Parlamentului European. Totodată, Nicu Ştefănuţă a declarat că face parte din comisia respectivă și a enumerat public posibile sancțiuni care mi-ar putea fi aplicate, inclusiv suspendarea unor drepturi parlamentare, interdicția de a participa la lucrările plenului sau sancțiuni financiare”, se arată în textul trimis preşedintei PE de Diana Şoşoacă.
Liderul SOS vrea o clarificare din partea şefei PE, mai ales că Ştefănuţă este membru în acea „comisie de etică”, iar prin atitudinea sa ar manifesta „o formă de presiune publică incompatibilă cu exigențele de imparțialitate și rezervă instituțională.”
MAI MULT GANDUL.RO„În același timp, prin asocierea numelui meu cu posibile sancțiuni disciplinare înainte de finalizarea procedurii și înainte de orice comunicare oficială, declarațiile respective au un evident efect de denigrare și prejudiciere a imaginii mele publice.
Totodată, subliniez că participarea mea la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg nu a implicat utilizarea fondurilor Parlamentului European și nu a reprezentat o misiune oficială a acestei instituții. Deplasarea a fost realizată în cadrul activității politice și parlamentare proprii, cu respectarea independenței mandatului de europarlamentar.Românii nu m-au trimis la Bruxelles ca să cer voie să gândesc. M-au trimis să îi reprezint”, mai scrie Diana Şoşoacă, printre altele, în sesizarea transmisă la Bruxelles.





