Nicușor Dan anunță sprijin extern pentru interceptarea dronelor, până la sosirea echipamentelor contractate

Șeful statului a precizat că subiectul va fi abordat în cadrul dezbaterilor privind Securitatea Europeană, precum și în discuții bilaterale cu alți lideri europeni.

„O să avem o dezbatere pe securitatea europeană și o să ridic problema asta. Așteptarea noastră este pe un termen limitat”, a afirmat președintele.

Nicușor Dan a subliniat că România are deja semnate contracte pentru achiziția de echipamente în cadrul programului SAFE, însă livrarea acestora va dura.

„Avem nevoie să acoperim această perioadă de un an și jumătate pentru unele echipamente, doi ani pentru alte echipamente”, a explicat el.

În acest context, sprijinul extern este solicitat pentru a acoperi intervalul până la operaționalizarea completă a capabilităților naționale.

„Solicitarea noastră este de cât mai rapid, pentru că avem nevoie acum”, a declarat președintele, menționând că detaliile privind calendarul livrării ajutorului sunt de natură tehnică.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Lavrov ameninţă Ucraina cu noi atacuri masive, după explozia de la Moscova

Rusia ameninţă joi Ucraina cu noi „atacuri masive”, după un atac ucrainean de amploare în regiunea Moscova în care a fost lovită o rafinărie...

Macron mărturiseşte, în marja marcării a 86 de ani de Apelul de la 18 iunie al lui de Gaulle, că, dacă ar fi făcut armata, ar fi ales infanteria

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că, dacă ar fi făcut serviciul militar, ar fi ales infanteria, în marja marcării a 86 de...

Fotbal: Fostul selecţioner brazilian Carlos Alberto Parreira este la terapie intensivă

Fostul selecţioner brazilian Carlos Alberto Parreira, care a condus ţara sa la al patrulea titlu mondial în 1994, se află la terapie intensivă, fiind...

ULTIMA ORĂ