Nicușor Dan și Georgia Meloni au organizat prima reuniune a grupului „Prietenii Coeziunii”: „Vom continua să pledǎm pentru un buget al UE ambițios”

Președintele Nicușor Dan a anunțat joi, pe pagina de Facebook, că a avut o colaborare împreună cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, în vederea organizării primei reuniuni de coordonare a grupului „Prietenii Coeziunii”.

Întâlnirea a fost organizată înaintea discuțiilor privind viitorul Cadrului Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034.

„Împreună cu prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, am organizat prima reuniune de coordonare a grupului «Prietenii Coeziunii» la nivel de lideri, înaintea discuțiilor privind Cadrul Financiar Multianual (MFF) 2028–2034.”, a transmis președintele.

Președintele a precizat că România și partenerii din acest grup vor susține în continuare un buget european puternic, care se va concentra pe domenii esențiale pentru dezvoltarea statelor membre.

„Vom continua să pledăm pentru un buget al UE ambițios, cu resurse suficiente pentru Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, precum și pentru consolidarea competitivității generale în întreaga Uniune Europeană.”

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

SUA ridică blocada navală, după ce liderul suprem al Iranului a declarat că Trump a încheiat un acord „din disperare”

Comandamentul Central al SUA a confirmat ridicarea blocadei „în conformitate cu instrucțiunile președintelui”, iar aplicarea blocadei de către SUA a încetat, relatează BBC. Today, U.S....

Un lider AUR denunță „dubla măsură”, după decizia ÎCCJ despre Fritz și acuzațiile DNA la Ciucu: „Fără penali în funcții publice!”

Deputatul AUR Dan Tanasă a acuzat USR și PNL de „dublă măsură” în privința standardelor de integritate, susținând că reacționează cu o liniște „asurzitoare”...

Un lider AUR denunță „dubla măsură”, după decizia ÎCCJ despre Fritz și acuzațiile DNA la Ciucu: „Fără penali în funcții publice!”

Deputatul AUR Dan Tanasă a acuzat USR și PNL de „dublă măsură” în privința standardelor de integritate, susținând că reacționează cu o liniște „asurzitoare”...

ULTIMA ORĂ