România și Europa investesc masiv în gaze. Riscul ascuns semnalat de un nou raport

Analiza publicată de organizația Beyond Fossil Fuels și citată de Euronews. susține că statele europene pregătesc aproape 60 de gigawați de noi capacități de producție a energiei pe bază de gaze naturale. Potrivit autorilor, aceste proiecte ar putea consuma anual aproximativ 28 de miliarde de metri cubi de gaz și ar menține dependența Uniunii Europene de importurile de combustibili fosili pentru decenii.

Perimetrul Neptun Deep / Sursa foto: Romgaz

Raportul apare într-un context în care prețurile gazelor au crescut puternic după conflictul dintre Iran și Statele Unite, iar nivelul stocurilor europene era deja mai redus decât în anii precedenți. Autorii avertizează că populația și companiile continuă să suporte costuri ridicate la energie, în timp ce investițiile în noi centrale pe gaz ar putea amplifica vulnerabilitatea la viitoarele șocuri de preț.

România, inclusă printre exemplele analizate

Documentul menționează România ca unul dintre statele unde implicarea statului în sectorul gazelor naturale influențează deciziile energetice. Autorii evidențiază proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, dezvoltat de Romgaz și OMV Petrom, despre care se estimează că va dubla producția de gaze a României după intrarea în exploatare. Raportul amintește și centrala pe gaz de la Mintia, care ar urma să devină cea mai mare de acest tip din Uniunea Europeană. Potrivit analizei, există însă întrebări privind rentabilitatea pe termen lung a unor astfel de investiții, în condițiile în care Europa își propune reducerea emisiilor și creșterea ponderii energiei regenerabile.

Gazul, între securitate energetică și risc economic

Susținătorii noilor centrale argumentează că acestea sunt necesare pentru a asigura stabilitatea sistemului energetic atunci când producția din surse regenerabile fluctuează. Criticii consideră însă că investițiile masive în gaz pot deveni active costisitoare înainte de finalul duratei lor de viață economică. Ei susțin că soluțiile bazate pe stocarea energiei în baterii, digitalizarea rețelelor și flexibilizarea consumului ar putea oferi alternative mai ieftine și mai puțin dependente de importurile de combustibili fosili.

Europa caută o nouă direcție energetică

Raportul solicită liderilor europeni să adopte o strategie clară de reducere a dependenței structurale de petrol și gaze, în paralel cu accelerarea investițiilor în energie regenerabilă, capacități de stocare și infrastructură electrică. Deși Comisia Europeană a propus noi măsuri pentru consolidarea securității energetice, autorii studiului consideră că acestea nu merg suficient de departe pentru a elimina vulnerabilitatea Europei la volatilitatea piețelor de combustibili fosili.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Mormintele dintr-un oraș din România vor putea fi găsite cu GPS și cod QR: cum va funcționa sistemul

Digitalizarea ajunge într-un domeniu neașteptat la Brașov: cimitirele orașului vor fi transformate într-un sistem digital în care fiecare loc de veci va putea fi...

Mandate de arestare preventivă pe numele a patru reprezentanţi ai clinicii din Ploieşti suspectate că a decontat servicii medicale fictive

Tribunalul Prahova a emis mandate de arestare preventivă pe numele a patru persoane, reprezentanţi ai clinici medicale private din Ploieşti vizate în dosarul de...

Românul acuzat de spionaj în favoarea Ucrainei, condamnat definitiv la 15 ani de colonie cu regim sever, în Rusia

Condamnare dură în Rusia pentru un tânăr român de 23 de ani. Tribunalul Regional Krasnodar a dictat vineri o sentință definitivă împotriva lui Adrian...

ULTIMA ORĂ