Afirmație controversată a lui Trump: Putin ar fi câștigat războiul din Ucraina într-o zi. Ce „greșeală” ar fi făcut Rusia, în opinia lui

Președintele american Donald Trump a afirmat, într-un interviu acordat publicației Axios, că Rusia ar fi câștigat războiul din Ucraina chiar din prima zi, dacă forțele armate ruse nu ar fi făcut o „greșeală teribilă”.

„Când a început (războiul – n.red.), Putin avea sute de tancuri care se deplasau pe autostradă. Este o autostradă din beton, o autostradă foarte bună, solidă care ducea drept la Kiev. Și pe la jumătatea distanței… Armata lui ar fi ajuns acolo în patru ore”, a spus Trump în interviul pentru Axios.

El a susținut că decizia unui general rus de a devia tancurile rusești pe „teren agricol și prin noroi” a oprit avansul trupelor ruse și a oferit Ucrainei timp să riposteze.

Trump a adăugat faptul că dacă tancurile ar fi rămas pe autostrada spre Kiev, ar fi ajuns în capitala Ucrainei în câteva ore.

„Dacă acest general ar fi mers direct pe autostradă, ar fi ajuns la Kiev în patru ore, iar Ucraina nu ar fi putut face absolut nimic în privința asta. Războiul acela s-ar fi terminat într-o singură zi. Asta s-a întâmplat acum patru ani și jumătate. Așadar, a fost o greșeală teribilă. Și iată un general care decide că, în loc să urce pe mijlocul autostrăzii direct în oraș, ei nu ar fi putut face nimic. Erau total nepregătiți”, este afirmația controversată a lui Trump, potrivit RBC Ukraine.

Rusia a lansat un război la scară largă asupra Ucrainei în data de 24 februarie 2022. Până în prezent, pierderile suferite de ambele părți sunt semnificative, iar negocierile de pace, deși au înregistrat mici progrese, nu au dus la un acord de pace.

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

TOP 10 | Țări de vizitat în prima vacanță singur, dacă tocmai te-ai despărțit de partenerul de viață

Ai trecut recent printr-o despărțire dureroasă? Iată unde să mergi pentru a-ți reveni cu adevărat. Dincolo de filmul de comedie de pe Netflix, care îți...

22 de ore în aer. Cel mai lung zbor din lume se va lansa oficial în 2027

Sydney și Londra, unite fără oprire Qantas a anunțat că va inaugura în octombrie 2027 primul zbor directă dintre Sydney și Londra, fără escală, în...

Un jurnalist Al Jazeera a fost ucis într-un bombardament israelian în Gaza

Armata israeliană a confirmat că l-a atacat pe jurnalist, dar a susținut că acesta este un „terorist Hamas”, relatează Le Figaro. „Cameramanul Al-Jazeera Live, Ahmed...

ULTIMA ORĂ