Nicușor Dan: Instituțiile române au elaborat un plan de patrulare pentru creșterea securității, după incidentul cu drona maritimă de la Constanța

Președintele Nicușor Dan a venit sâmbătă, la Istanbul, în urma unei vizite oficiale, cu noi informații privind drona maritimă ucraineană care, la începutul acestei luni, a explodat în Portul Constanța.

Întrebat dacă a fost finalizat raportul privind drona maritimă și dacă se știe cum a ajuns aceasta în România, Nicușor Dan a afirmat că au existat deja contacte cu partea ucraineană, iar dialogul va continua și săptămâna viitoare.

„Am avut câteva contacte cu partea ucraineană, care vor continua inclusiv săptămâna viitoare. Am avut cumva un punct de vedere comun al tuturor instituțiilor implicate, care au sintetizat un material comun pentru discuția de săptămâna viitoare cu partea ucraineană pe segmentul militar”, a spus Nicușor Dan.

Măsuri suplimentare pentru securizarea zonei

El a punctat faptul că instituțiile din subordinea Ministerului Apărării și Ministerului Afacerilor Interne au pregătit măsuri suplimentare pentru securizarea zonei, odată cu debutul sezonului estival.

„Instituțiile noastre și cele care țin de Ministerul Apărării și cele care țin de Ministerul de Interne au făcut un plan de patrulare care să asigure securitatea în special în sezonul estival care începe. Deci astea sunt lucrurile noi cu privire la drona de la Constanța”, a explicat șeful statului.

Președintele a menționat că ancheta penală este încă în desfășurare și că autoritățile vor reveni cu detalii după consultările cu partea ucraineană.

„Cercetarea penală este în curs și după discuția cu partea ucraineană o să venim cu mult mai multe informații, probabil într-un interval de o săptămână-două”, a conchis Nicușor Dan.

Incidentul cu drona maritimă din Portul Constanța

În data de 5 iunie, o dronă maritimă ucraineană s-a autodetonat în apropierea terminalelor petroliere din Portul Constanța. Mai multe persoane au fost evacuate din zonă la momentul respectiv.

Ministrul Apărării, Radu Miruță, spunea, la scurt timp după incident, că autoritățile române au fost informate de partea ucraineană cu puțin timp înainte ca drona identificată în Portul Constanța să explodeze.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Iranul închide Strâmtoarea Ormuz și acuză SUA și Israelul că au încălcat armistițiul. Gardienii Revoluției: „Nu vă apropiați”

Armata iraniană a anunțat sâmbătă că va închide Strâmtoarea Ormuz ca urmare a atacurilor israeliene care continuă în Liban, Din partea SUA, vicepreședintele JD...

Reacția REPER după ce Dragoș Pîslaru, fostul președinte al partidului, a devenit membru PNL

Decizia ministrului Dragoş Pîslaru de a-şi continua activitatea politică în cadrul Partidului Naţional Liberal este una personală şi trebuie respectată, anunţă reprezentanţii REPER care...

Unul dintre fondatorii companiei Ubisoft a murit după ce avionul său s-a prăbușit în Franţa

Claude Guillemot, unul dintre cei cinci fraţi care au fondat compania de jocuri online Ubisoft, a murit, împreună cu o altă persoană, după ce...

ULTIMA ORĂ