Jeffrey Donaldson, fostul lider al DUP din Irlanda de Nord, găsit vinovat pentru viol și multiple abuzuri sexuale asupra unor minore

Jeffrey Donaldson, una dintre cele mai influente figuri politice din Irlanda de Nord în ultimele decenii, a fost găsit vinovat de toate cele 18 capete de acuzare formulate împotriva sa, după un proces care a durat patru săptămâni. Verdictul a fost pronunțat luni, după trei zile de deliberări ale juriului, relatează POLITICO.

Jeffrey Donaldson, condamnat pentru 18 infracțiuni sexuale

Fostul lider al Partidului Unionist Democrat (DUP), Jeffrey Donaldson, în vârstă de 63 de ani, a fost găsit vinovat de o serie de infracțiuni sexuale comise asupra a două fete minore, pe o perioadă care s-a întins pe mai bine de două decenii.

Juriul de la Curtea Coroanei din Newry a decis că politicianul este vinovat de toate cele 18 capete de acuzare, respectiv 13 infracțiuni de agresiune sexuală, patru de indecență gravă și una de viol.

Potrivit acuzațiilor, faptele au avut loc între anii 1985 și 2008, perioadă în care cele două victime erau copii.

Soția sa a fost considerată complice la unele fapte

Jurații au stabilit că soția lui Donaldson, Eleanor Donaldson, a ajutat și a încurajat comiterea unor infracțiuni.

Cu toate acestea, ea nu va fi trasă la răspundere penală, după ce judecătorul Paul Ramsey a concluzionat că starea sa psihică nu îi permite să fie judecată.

Imediat după verdict, judecătorul Paul Ramsey a dispus ca Jeffrey Donaldson să rămână în arest preventiv până la pronunțarea sentinței, programată pentru 25 septembrie.

Magistratul l-a avertizat că va fi inclus în Registrul Național al Infractorilor Sexuali din Regatul Unit și că trebuie să se aștepte la „o pedeapsă lungă”.

În momentul citirii verdictelor, Donaldson a rămas impasibil în boxa acuzaților, stând între doi agenți de securitate, cu mâinile împreunate.

Avocații săi nu au precizat deocamdată dacă vor formula apel.

Context: Prăbușire lui Jeffrey Donaldson

Căderea lui Donaldson din fruntea DUP s-a produs în 2024, la scurt timp după ce reușise să obțină principalul succes politic al mandatului său: un acord care a permis reluarea guvernării de la Stormont, în parteneriat cu Sinn Féin, după un blocaj politic de doi ani.

La câteva ore după arestarea sa, conducerea DUP i-a suspendat calitatea de membru și a eliminat toate referințele la fostul lider de pe platformele oficiale ale partidului.

Victimele au depus mărturie în proces

Pe parcursul procesului, cele două femei, identificate în documentele instanței drept „Reclamanta A” și „Reclamanta B”, au relatat că au fost agresate sexual de Donaldson în copilărie.

Instanța le-a acordat anonimat pentru protejarea identității.

În apărarea sa, Donaldson a respins toate acuzațiile și le-a descris pe cele două femei drept „mincinoase”.

Scrisoarea din 2020, analizată în instanță

În timpul procesului a fost discutată și o scrisoare trimisă în 2020 către una dintre reclamantele, în care Donaldson făcea referire la „răni adânci” provocate de „acțiunile sale păcătoase și egoiste”.

Fostul lider unionist a negat însă că documentul ar reprezenta o recunoaștere a abuzurilor sexuale. El a refuzat să precizeze la ce comportament făcea referire și a susținut că scrisoarea nu reprezenta o scuză pentru acuzațiile formulate împotriva sa.

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

AUR va arăta că este „un partid responsabil” dacă votează Guvernul Veștea, spune Sorin Cîmpeanu după negocieri: „Nu s-a discutat despre funcții”

Discuția dintre premierul desemnat și AUR a fost una „constructivă, în care s-a înțeles nevoia României de a avea un Guvern stabil”, a declarat...

Proaspăt ieșită din cel mai mare IPO din istorie, SpaceX anunță că vinde obligațiuni pentru plata datoriilor. Acțiunile cad

După ce tocmai a obținut încasări istorice în urma celei mai mari listări din istorie, SpaceX are nevoie să strângă și mai mulți bani,...

Aliatul-cheie al lui Pedro Sanchez, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru corupție. Premierul spaniol, presat să demisioneze

Curtea Supremă a Spaniei l-a condamnat luni pe fostul ministru al Transporturilor, Jose Luis Abalos, unul dintre cei mai apropiați aliați ai premierului Pedro...

ULTIMA ORĂ