ABA Olt infirmă acuzațiile privind o exploatare ilegală la Piatra-Olt

Administrația Bazinală de Apă Olt precizează că s-a autosesizat după apariția acuzațiilor în spațiul public și a dispus verificări în teren.

„În urma sesizărilor în spațiul public de către domnul primar al municipiului Slatina a unor aspecte referitoare la activitatea de gospodărire a apelor, s-a dispus de către conducerea instituției verificarea celor semnalate”, a transmis Administrația Bazinală de Apă Olt.

Potrivit instituției, la momentul controlului, pe raza orașului Piatra-Olt nu se desfășurau lucrări de exploatare a agregatelor minerale și nici activități de sortare sau spălare, așa cum fusese susținut public.

ABA Olt a făcut verificări după acuzațiile primarului

„Pe raza U.A.T. Piatra Olt, la data și momentul efectuării controlului, nu se desfășurau lucrări de exploatare agregate minerale din terasa joasă de pe malul drept al cursului de apă Olt și nici activități de sortare și spălare de agregate minerale, așa cum s-a precizat în spațiul public”, a precizat ABA Olt.

ABA Olt arată că, la momentul verificărilor, firma Mineralport desfășura lucrări de exploatare a agregatelor minerale pe raza orașului Balș. Instituția precizează însă că activitatea avea loc într-un perimetru reglementat din punct de vedere al gospodăririi apelor.

„Pe raza U.A.T. Balș, la data și momentul efectuării controlului, societatea S.C. Mineralport S.R.L. efectua lucrări de exploatare a agregatelor minerale, însă acestea se desfășurau în cadrul perimetrului reglementat din punct de vedere al gospodăririi apelor”, a mai transmis instituția.

De asemenea, ABA Olt precizează că societatea Mineralport nu are activitatea suspendată, total sau parțial, ca urmare a unor măsuri dispuse de instituție.

„În prezent, S.C. Mineralport S.R.L. nu are activitatea suspendată total sau parțial ca urmare a unor măsuri dispuse de Administrația Bazinală de Apă Olt”, se arată în documentul transmis presei.

Administrația Bazinală de Apă Olt menționează că au fost efectuate mai multe controale privind activitatea societății Mineralport în perioada 2025–2026.

Potrivit instituției, la verificarea din 18 martie 2026 nu au fost identificate lucrări de extragere a agregatelor minerale. La controalele din 25 martie și 5 iunie 2026, inspectorii au constatat că exploatarea se desfășura în baza autorizațiilor de gospodărire a apelor aflate în vigoare.

Verificările au fost făcute după ce primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a publicat imagini din zona Piatra-Olt și a susținut că societatea Mineralport ar exploata agregate minerale fără autorizație.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Elena Lasconi, despre scenariul alegerilor anticipate: ”AUR ar lua 70-80% din voturi”

Elena Lasconi, primarul orașului Câmpulung Mușcel și fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că, în cazul în care în România ar avea loc...

Percheziții la angajați CFR din Arad într-un dosar de furt de combustibil. Patru suspecți au fost reținuți

O amplă operațiune desfășurată de polițiști și procurori în județul Arad a vizat mai mulți angajați ai Căilor Ferate Române, suspectați că ar fi...

Anunțul lui Gianni Infantino: cine va înmână alături de el trofeul CM 2026 echipei câștigătoare

Într-un interviu acordat reţelei de televiziune americane FOX, preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat marţi că Donald Trump va fi alături de el la...

ULTIMA ORĂ