Victor Ponta face un apel pentru crearea unui guvern rapid, fără USR, însă cu AUR. Fostul premier a notat patru puncte esențiale, după ce Guvernul Veștea a eșuat. Vă reamintim că luni seara, 22 iunie, Adrian Veștea, premierul desemnat de Nicușor Dan, nu a acumulat cele 233 de voturi necesare pentru învestitură.
Victor Ponta susține că România are nevoie urgent de un guvern cu puteri depline, fără participarea USR. El afirmă că negocierile de culise nu mai sunt acceptate și consideră că AUR are un rol decisiv în actuala configurație politică. Fostul premier precizează despre George Simion și facțiunea politică pe care o reprezintă că sunt „kingmakers”, având, practic, un rol important în configurația politică. Totodată, Ponta cere ca viitorul Executiv să includă specialiști în economie și finanțe.
Victor Ponta face un apel pentru crearea unui guvern rapid
„1. Ne trebuie URGENT un guvern cu puteri depline, fără USR; altfel, mergem cu toată țara în categoria „junk”.
2. Nu mai merge cu „șobolănii” și „aranjamente” pe sub masă, făcute de „păpușarii” ultimilor 10 ani! Nu le mai acceptă nimeni, nici măcar parlamentarii.
3. George Simion și AUR au dovedit că sunt „kingmakers”. Trebuie să terminăm cu prostiile propagandistice despre „extremiști” și „proruși”, pentru că au devenit penibile.
4. În noul Guvern trebuie să fie oameni care se pricep la finanțe și economie (abia apoi vin oamenii „de partid”); altfel, tot în categoria „junk” ajungem.
Să sperăm că, în ceasul al treisprezecelea, va apărea soluția!”, este mesajul lui Victor Ponta pe Facebook.
Consultări la Cotroceni, după eșecul Cabinetului Veștea
Astăzi, începând cu ora 13:00, au loc consultările cu partidele la Cotroceni. după eșecul Guvernului Veștea. Iată cum arată programul:
- Ora 13:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
- Ora 13:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
- Ora 14:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
- Ora 14:30 – Uniunea Salvați România (USR);
- Ora 15:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
- Ora 15:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;
- Ora 16:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);
- Ora 16:30 – Partidul Oamenilor Tineri (POT);
- Ora 17:00 – Grupul parlamentar Uniți pentru România;
- Ora 17:30 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;
- Ora 18:00 – Parlamentarii neafiliați.
Sursă foto: Facebook, Mediafax Foto
MAI MULT GANDUL.RO



