Ultimul zbor al lui Goguță. “Nu pleacă doar un avion. Pleacă o parte din istoria recentă a TAROM”

Marius Popescu, expert în domeniul aviației și președintele Asociației Companiilor Aeriene Românești, a anunțat, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, ultimul zbor al lui ”Goguță”, cel mai cunoscut avion Tarom și ultimul Boeing 737-700 al companiei aflat în serviciu.

”Goguță” se retrage, după 25 de ani de carieră: ”

După o carieră de 25 de ani, ”Goguță” iese astăzi la pensie. Marius Popescu a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare prin care i-a mulțumit celui mai cunoscut avion Tarom pentru toate zborurile. ”Goguță” a fost descris ca fiind elegant, fiabil și inconfundabil.

”S-a mai închis un capitol astăzi.
După 25 de ani în flota TAROM, YR-BGG – „Goguță”, a plecat spre ultima sa destinație sub culorile companiei naționale.
Pentru mulți va fi doar încă un Boeing 737-700 retras din exploatare. Pentru cei care iubesc aviația, însă, Goguță a fost mult mai mult decât atât. A fost unul dintre acele avioane pe care le recunoșteai instantaneu, indiferent de aeroport.
Un avion cu personalitate, cu istorie și cu mii de povești adunate în cei 25 de ani de serviciu.
Am avut privilegiul să-l văd în multe ipostaze: la răsărit și la apus, pe ploaie și pe vreme perfectă, în misiuni speciale, în timpul pandemiei, la evenimente și în operațiunile de zi cu zi.
De asemenea, l-am folosit și-n Flight Simulator. De fiecare dată a fost același Goguță: elegant, fiabil și inconfundabil.
Astăzi, privind aceste fotografii, îmi dau seama că nu pleacă doar un avion. Pleacă o parte din istoria recentă a TAROM și din amintirile unei generații întregi de pasionați de aviație.
Îți mulțumesc pentru toate zborurile, pentru toate fotografiile și pentru toate amintirile pe care ni le-ai lăsat.
Cer senin, Goguță!”, a scris Marius Popescu, pe pagina sa de Facebook.
MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

S-a încheiat Bucharest Opera Festival „Love Affairs” (4)

… o producție din 2011 a Operei Naționale Române Timișoara care a venit abia acum în Capitală, cu prilejul BOF '26. Deci după un...

Angajat concediat pentru pontaj fals câștigă în instanță. Firma, obligată să plătească peste 21.000 de euro

Un angajat din Corogone, Spania, a obținut câștig de cauză în instanță după ce a contestat concedierea decisă de fostul său angajator.

Ministerul Mediului anunţă că raportul de control preliminar privind mina Cetej necesită clarificări şi verificări suplimentare cu privire la 38 de hectare propuse pentru introducerea în intravilan

Ministerul Mediului anjnţă, amrţi, că raportul de control preliminar privind mina Cetej necesită clarificări şi verificări suplimentare de către Garda Forestieră Naţională, inclusiv în...

ULTIMA ORĂ