„Imediat după eșecul domnului Veștea de a obține majoritate, Sorin Grindeanu a declarat că PSD nu vor susține un guvern minoritar PNL, USR, UDMR. (…) Dar dacă ei exclud o astfel de variantă, atunci nu rămâne o altă variantă decât PSD”, a declarat, miercuri, la RFI, Kelemen Hunor.
Un astfel de guvern ar trebui să primească „motorină ca să înceapă să parcurgă distanța din iunie până februarie, anul viitor”.
De asemenea, guvernul care va fi învestit pe bază a înțelegerii trebuie să se ocupe de PNRR, SAFE, OECD, de bugetul anului viitor și tot ce înseamnă o stabilitate economică și bugetară.
Pact pentru guvern fără AUR
Întrebat dacă un astfel de pact între partide ar trebui să includă și AUR, Kelemen Hunor a spus: „Din punctul meu de vedere, nu”. Kelemen Hunor este de părere că și președintele României, Nicușor Dan, ar exclude această variantă.
„Din acest punct de vedere, nu am nici un dubiu că președintele Dan are această linie roșie și președintele PSD, Sorin Grindeanu, are această linie roșie”, a mai spus Kelemen Hunor.
Kelemen, despre negocierea lui Veștea cu AUR: o greșeală fulminantă
Despre negocierile lui Adrian Veștea cu AUR pentru susținerea în Parlament, Kelemen Hunor a spus că „Veștea n-a înțeles prea mult ce are de făcut și care sunt liniile roșii”.
„A fost o greșeală fulminantă. (…) Eu am vorbit de banalizarea răului și de a accepta foarte ușor, să introduci în viața contemporană și în viața politică, acceptarea răului. Sigur, putem discuta de cartea Hannei Arendt, fiindcă eu de acolo am plecat, n-am spus numele autoarei și la ce s-a referit ea, de fapt, și ce a însemnat în secolul XX pentru ideologiile totalitare și pentru dictaturile de toate felurile, când au acceptat, că de fiecare dată răul este a accepta prima dată doar cu bucăți simple, cu care poți să trăiești. Ai și argumente raționale, putem accepta, putem ține sub control, după care vine iarăși un pas, după care iarăși un pas și, la un moment dat, te trezești că asta face parte din viața ta cotidiană. Deci eu am tras un semnal de alarmă și de aceea am spus că am intrat într-o epocă. (…) Când tu accepti, și aici a făcut greșeala fulminantă Adrian Veștea, tu când accepți să mergi la AUR și să accepti răul aproape de tine, înseamnă că ai trecut Rubiconul, ai trecut linia roșie, ai intrat într-o altă etapă. Nimeni nu a făcut așa ceva atât de evident, nici măcar în perioada când PRM-ul era într-o formă bună”, a mai spus Kelemen.
MAI MULT MEDIAFAX



