Starul din NBA Luka Dončić lansează un program global de sprijin pentru tinerii sportivi. Burse de până la 25.000 de dolari

Programul se va desfășura pe parcursul următorilor trei ani, iar Luka Dončić Foundation va acorda granturi de până la 25.000 de dolari pentru 77 de tineri sportivi, cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, din întreaga lume.

„Când eram copil și creșteam la Ljubljana, tot ce îmi doream era să fug pe terenul de baschet din spatele blocului. Sportul mi-a schimbat viața și știu cât de repede pot dispărea visele atunci când nu există oportunități”, a declarat Luka Dončić, într-un comunicat oficial.

Program inițial deschis în 10 țări

În primul an, inițiativa se adresează sportivilor din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța, Spania, Italia, Germania, Grecia, Slovenia, Croația și Serbia. Însă, se dorește extinderea programului în viitor. Solicitanții pot practica oricare dintre cele 176 de sporturi eligibile, de la baschet și fotbal până la gimnastică, înot sau atletism.

Fondurile acordate prin program vor putea fi utilizate pentru: achiziționarea de echipament sportiv; plata antrenorilor și a ședințelor de pregătire; acoperirea costurilor de deplasare la antrenamente și competiții; taxe de înscriere în ligi, cluburi sau turnee.

Potrivit directorului executiv al fundației, Lara Beth Seager, scopul proiectului nu este descoperirea viitoarelor vedete din sport, ci oferirea unei șanse tuturor copiilor care riscă să renunțe din motive financiare.

Programul „Stay in Play” face parte din strategia mai amplă a fundației lansate de Dončić în decembrie 2024, care urmărește transformarea sportului juvenil într-o experiență mai accesibilă și mai sănătoasă pentru copii din întreaga lume.

Înscrierile sunt deschise până la 20 august 2026, iar primii beneficiari vor fi anunțați în această iarnă.

Anunțul vine la scurt timp după ce Dončić a intrat în acționariatul clubului italian Vanoli Cremona, în cadrul unui grup de investitori care a decis mutarea echipei din Cremona la Roma. Formația a evoluat în ultimele sezoane în prima ligă italiană și a cucerit Cupa Italiei de baschet în 2019, cel mai important trofeu.

Implicarea lui Dončić în proiect reprezintă primul său pas important în conducerea unui club profesionist.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Poliția din Londra extinde folosirea AI și a recunoașterii faciale. Temeri ale societății civile

Poliţia londoneză va accelera utilizarea dronelor, a recunoaşterii faciale şi a inteligenţei artificiale pentru a combate infracţionalitatea, a anunţat miercuri şeful instituţiei, Mark Rowley,...

EXCLUSIV FCSB, azi de la 19:30. Ce se întâmplă cu transferurile lui Denis Drăguș și Florinel Coman. Un alt fotbalist este dorința lui Gigi Becali

Emisiunea EXCLUSIV FCSB, o producție marca ProSport, continuă și astăzi, de la ora 19:30, pe canalul de YouTube ProSport și pe pagina de Facebook ProSport. Jucătorii de la FCSB...

CNIR anunță prima autostradă care se construiește în Harghita. Șoseaua va fi gata în 2028

Compania Națională de Investiții Rutiere a aprobat miercuri proiectul lotului 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț. Conform CNIR, este primul lot de autostradă...

ULTIMA ORĂ