Un copil de 2 ani și 4 luni, în stare gravă după ce a fost mușcat de câinii unor rude din București

Incidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 12:00.

Polițiștii din cadrul Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 23 Poliție au fost sesizați de către mama copilului. Aceasta a relatat la 112 că fiul său a suferit mai multe leziuni după ce a fost mușcat de câini.

Copilul are 2 ani și 4 luni.

„Din primele verificări a rezultat că, în timp ce se afla în vizită, împreună cu mama sa, la rude, minorul ar fi suferit leziuni specifice unei mușcături de câine, în curtea imobilului. La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a acordat victimei primul ajutor, ulterior minorul fiind transportat la o unitate spitalicească pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, transmite Poliția Capitalei.

Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, a împrejurărilor producerii incidentului și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Interviu EXCLUSIV Realitatea PLUS: Ana Maria Păcuraru, față în față cu ambasadorul SUA, Darryl Nirenberg

Jurnalista Ana Maria Păcuraru a stat de vorbă cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Darryl Nirenberg. Cu ocazia aniversării a 250 de ani de...

Mihai Fifor: „România are nevoie urgentă de un guvern funcțional”. Cine face parte din echipa de negociere a PSD

„În fața unei crize politice și economice care nu mai suportă amânări, PSD își asumă responsabilitatea guvernării”, a transmis miercuri liderul PSD Arad Mihai...

Epurări la Pentagon continuă. Comandantul Armatei SUA în Europa și Africa, generalul Chris Donaghue, își va părăsi postul înainte de termen

Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a instalat o adevărată atmosferă de teamă, care s-a propagat prin toate structurile Armatei SUA, ajungând până la cel mai...

ULTIMA ORĂ