Ciprian Ciucu, discuții cu Vlad-Popescu Piedone despre proiectele din Sectorul 5: „Vreau să vedem unde aveți blocaje, să le deblocăm și să avem o discuție constructivă”

Primăria Municipiului București a anunțat marți, pe Facebook, o serie de măsuri și proiecte discutate în cadrul unei întâlniri între primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și edilul Sectorului 5, Vlad Popescu-Piedone, alături de echipele lor.

„Vreau să vedem unde aveți blocaje, să le deblocăm, unde putem colabora, vreau să avem o discuție constructivă. Toată lumea este aici, să vedem ce putem face”, a spus primarul general.

Unul dintre cele mai urgente subiecte a fost situația blocului din Rahova, afectat de o explozie, care trebuie pus în siguranță atât pentru locatari, cât și pentru desfășurarea cursurilor la Liceul Bolintineanu.

„Am demarat trei licitații consecutive pentru lucrări de punere în siguranță. Ce să vezi – nici un constructor din România nu vrea. Poate nu li se pare proiectul fezabil, poate le e teamă, nu știu. Toată lumea vorbește despre demolare directă, ca alternativă. Sunt șanse ca totuși să avem o ofertă, aflăm săptămâna aceasta. Apoi, îi chemăm pe oameni la discuții”, a precizat Ciprian Ciucu.

Pe lista discuțiilor s-au aflat și proiecte legate de infrastructură și educație, precum emiterea autorizației pentru demolarea Școlii Gimnaziale I.G. Duca, dar și lucrări la Colegiul Gheorghe Lazăr, unde este necesar avizul Ministerului Culturii, fiind vorba despre o clădire monument istoric.

De asemenea, PMB a anunțat că s-au stabilit măsuri pentru îmbunătățirea traficului și a infrastructurii urbane, inclusiv amenajarea unei treceri de pietoni semaforizate pe Bulevardul Progresul și începerea lucrărilor de reparații ale carosabilului în următoarele două săptămâni.

Un alt proiect important vizează modernizarea Drumului Cooperativei, care va fi extins și reabilitat complet, anunță Primăria Capitalei.

„Va fi extins, modernizat, reabilitat, cu toată infrastructura de canalizare, rețele, iluminat public. Am agreat ca PS 5 să facă SF-ul, iar PMB va face exproprierile. Drumul Cooperativei va avea câte o bandă pe sens și trotuare generoase.”, a anunțat Primăria.

În cadrul întâlnirii de marți s-a discutat și despre reabilitarea liniei de tramvai 32, una dintre cele mai circulate din Capitală, care în prezent este afectată din cauza „unui gazon pus necorespunzător”.

„Să o tratăm cu urgență! Dați drumul la SF, bugetați-o!”, a precizat Ciucu.

Pe lângă investițiile în infrastructură, primarul Capitalei a propus și măsuri pentru îmbunătățirea Sectorului 5, inclusiv prin eliberarea trotuarelor de mașini și amenajarea de spații verzi, dar și colaborări între administrații pentru proiecte comune.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Reacția lui Dominic Fritz, după căderea Guvernului Veștea: „Avem nevoie urgent de consultări transparente”

„Și proști, și fuduli, dar mai ales fără niciun gând la cetățeni. Aroganța cu care au încercat să ne convingă zile întregi că au...

GUVERNUL VEŞTEA A PICAT – Fritz: Avem nevoie urgent de consultări transparente, fără surprize şi fără înţelegeri sub masă. USR este gata să facă echipă pentru români într-un guvern...

Preşedintele USR Dominic Fritz afirmăm după ce Guvernul Veştea a ratat votul de învestitură, că, după haosul iresponsabil şi înjositor al acestor zile, ...

Veştea, după ce a fost respins de Parlament: Votul de astăzi nu a fost cel pe care l-am sperat pentru România. Dar votul este suveran şi îl respect /...

Premierul desemnat Adrian Veştea a declarat, luni noaptea, după ce a fost respins de Parlament, că votul nu a fost cel pe care l-am...

ULTIMA ORĂ