În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în atenție alegerile din Ungaria și ocuparea lui Peter Magyar a scaunului de șef de stat.
„Peter Magyar, noul stăpân al Ungariei, și-a explicat în conferința de presă transmisă și comentată în România mai ceva o conferință de presă a președintelui României, deoarece el este eroul Rețelei, eroul tefeliștilor și, mai ales, eroul USR-iștilor. Și-a explicat aversiunea față de liderul AUR, George Simion. Din câte se știe, Peter Magyar, când era în Opoziție, a organizat un marș de proteste, simbolic, până la Oradea în semn de protest față de sprijinul dat de Viktor Orban lui George Simion în campania electorală. De precizat că acest sprijin a lui Viktor Orban nu a fost dat pentru că George Simion face parte din aceeași familie ca și Viktor Orban, cea suveranistă.
Numai că actualul stăpân al Ungariei nu a protestat față de sprijinul dat de Viktor Orban unui trumpist, conservatorist, suveranist, rebel față de Uniunea Europeană. A protestat față de sprijinul dat de Viktor Orban unui naționalist român. În acel moment, Peter Magyar s-a semnificat ca un luptător pentru maghiarimea din România, care maghiarime este pusă la îndoială de naționalistul George Simion”, a spus Ion Cristoiu.
MAI MULT GANDUL.RO






