Consilierul premierului Bolojan, Vlad Gheorghe, a anunțat că i-a trimis o scrisoare deschisă premierului ales al Ungariei, Peter Magyar, în care îi solicită declanșarea unor investigații privind fondurile publice maghiare ajunse în România.
Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Gheorghe spune că există „suspiciuni serioase” legate de modul în care au fost folosiți acești bani.
„Nu vorbim doar despre bani. Vorbim despre influență politică construită cu bani publici, inclusiv pe teritoriul României”, a transmis acesta.
Suspiciuni de rețele de influență
Potrivit consilierului, o parte din fondurile trimise de la bugetul Ungariei, oficial pentru sprijinirea comunităților maghiare din România, ar fi fost deturnate către rețele politice și de propagandă apropiate de fostul regim al lui Viktor Orban.
„Există suspiciuni serioase că o parte din aceste fonduri nu au ajuns la oameni, ci au alimentat rețele de influență politică și propagandă pro-Orban”, a scris Gheorghe.
Acesta a făcut apel la promisiunile lui Magyar privind reformarea sistemului din Ungaria.
„Am pornit de la această promisiune și i-am solicitat premierului ales să se verifice cum au fost cheltuiți banii”, spune Gheorghe.
Ce cere concret Vlad Gheorghe
În scrisoarea oficială, tonul devine mai formal. Gheorghe vorbește despre o „oportunitate istorică” pentru curățarea sistemului public și cere extinderea investigațiilor dincolo de granițele Ungariei.
El solicită explicit:
- verificarea modului în care au fost cheltuite fondurile;
- identificarea beneficiarilor reali;
- investigarea rețelelor de influență;
- cooperare cu autoritățile române și europene.
Mai mult, consilierul avertizează că ar putea fi vorba inclusiv despre finanțarea propagandei politice în afara Ungariei.
„Astfel de practici, dacă sunt confirmate, reprezintă nu doar o deturnare a fondurilor publice, ci și o interferență gravă în spațiul democratic al unui alt stat membru al Uniunii Europene”.
„Caracatița vechiului regim trebuie adusă la suprafață”
În finalul scrisorii, Gheorghe folosește o formulare dură la adresa vechiului sistem politic din Ungaria.
„Caracatița vechiului regim trebuie adusă la suprafață în totalitate”, se arată în scrisoare.
El subliniază că miza nu este doar națională, ci europeană.
„Curățarea acestui sistem nu este doar o problemă a Ungariei. Este o problemă europeană”, spune consilierul.
RECOMANDAREA AUTORULUI
Scandal între ministrul Muncii, Florin Manole și Vlad Gheorghe: „Bă, dar ce tupeu a avut!”
MAI MULT GANDUL.RO



