Radu Miruță a discutat cu șeful Statului Major al Armatei Poloniei despre securitatea flancului estic

„În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte referitoare la evoluțiile de securitate din regiune, la măsurile pentru consolidarea cooperării dintre România și Polonia în cadrul NATO, cu accent pe întărirea posturii de descurajare și apărare pe flancul estic”, a transmis Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat.

Potrivit MApN, Radu Miruță a propus identificarea unei soluții unitare între cele două țări la riscurile comune, pentru utilizarea eficientă a resurselor și pentru a spori capacitatea de descurajare a Alianței.

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a subliniat importanța parteneriatului strategic dintre România și Polonia, arătând că acesta se reflectă „în prezența reciprocă de forțe, participarea la structuri multinaționale și desfășurarea de exerciții și activități de instruire în comun, contribuind la consolidarea securității pe întregul flanc estic al Alianței, de la Marea Baltică la Marea Neagră”.

Programul vizitei delegației poloneze include depunerea unei coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, precum și o deplasare la Craiova, unde sunt programate o ceremonie militară la Brigada Multinațională Sud-Est și activități de instruire în comun ale militarilor români și polonezi.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Emisarul lui Trump cere FIFA înlocuirea Iranului cu Italia la Cupa Mondială

Propunerea a fost făcută de Paolo Zampolli către președintele FIFA, Gianni Infantino, și către Donald Trump. „Confirm că le-am sugerat lui Trump și Infantino...

Secretarul Marinei SUA și-a dat demisia în plină blocadă navală împotriva Iranului

„În numele Secretarului de Război și al Secretarului Adjunct de Război, îi suntem recunoscători Secretarului Phelan pentru serviciile aduse Departamentului și Marinei Statelor Unite....

Secretarul Marinei americane părăseşte brusc funcţia, în timp ce blocada navală a SUA împotriva Iranului continuă

Secretarul Marinei, John Phelan, îşi părăseşte funcţia „cu efect imediat”, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, conform CNN.

ULTIMA ORĂ