Comunicat de presă | Echipa României de șah pentru nevăzători concurează la Campionatul Mondial din 2026

Vara trecută, echipa României de șah pentru nevăzători, parte a Asociației Nevăzătorilor din România, a participat la Olimpiada de Șah organizată de IBCA în Serbia, unde s-a clasat între cele mai bune 16 echipe din lume. Acest rezultat a adus și calificarea la Campionatul Mondial pe Echipe din 2026. Competiția, începută pe 17 aprilie, se desfășoară în prezent la Petrovac, în Muntenegru, până pe 28 aprilie, iar echipa României concurează din nou pe scena internațională.

Campionatul Mondial de Șah pentru Nevăzători reunește unele dintre cele mai puternice echipe la nivel global și face parte din calendarul competițional al International Braille Chess Association (IBCA), organizația care coordonează competițiile internaționale dedicate șahiștilor nevăzători și cu deficiențe de vedere.

Competiția include echipe din peste 20 de țări și se desfășoară în sistem elvețian, pe parcursul a 9 runde, cu timp de joc clasic (90 de minute + 30 de secunde/mutare), fiind o competiție oficială cu calcul rating ELO.

Rezultatul obținut în Serbia marchează un moment important pentru echipa României, confirmând progresul constant pe scena internațională și asigurând calificarea la una dintre cele mai competitive competiții ale disciplinei.

În șahul pentru nevăzători, sportivii joacă pe table speciale cu piese tactile, fiecare mutare fiind comunicată verbal. Formatul pune un accent puternic pe memorie, concentrare și gândire strategică, testând aceleași abilități esențiale întâlnite la cel mai înalt nivel al jocului.

Delegația României la Campionatul Mondial din 2026 este formată din șapte membri, sportivi și staff, care reprezintă țara într-una dintre cele mai solicitante competiții internaționale din șahul pentru nevăzători. România participă la această ediție de pe poziția a 10-a (media ELO: 1942), cu o echipă formată din FM (FIDE Master) Mihail-Dacian Pribeanu la masa 1 (2137), locul 5 mondial în 2025, alături de Gheorghe Bratu (masa 2, 1904), Dănuț Mocanu (masa 3, 1876), Dumitru Vlad (masa 4, 1849) și Vasile Carapit (masa 5, 1843).

Betano a susținut participarea echipei României la Olimpiada IBCA de Șah din Serbia, contribuind la performanța care a asigurat calificarea la Campionatul Mondial. Compania continuă acest demers și susține participarea echipei și la ediția din 2026 a competiției, prin sprijinul acordat Asociației Nevăzătorilor din România.

Pentru Betano, susținerea unor astfel de inițiative reflectă o convingere simplă: că ceea ce pare imposibil poate deveni posibil atunci când performanța, determinarea și sprijinul potrivit se întâlnesc.

Pentru sportivii români, participarea la Campionatul Mondial înseamnă mai mult decât o competiție. Este o oportunitate de a demonstra că, prin disciplină, concentrare și determinare, limitele pot fi depășite, iar progresul continuă, mutare cu mutare.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

ANPC a dat amenzi de peste 50.000 de lei după un control la Aeroportul ”Henri Coandă”/ Au fost găsite produse alimentare fără elemente de identificare, agregate frigorifice neigienizate, paviment...

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au găsit mai multe nereguli după verificări făcute la Aeroportul ”Henri Coandă”, între care produse alimentare fără...

Lupte interne între ”intransigenţi” şi ”moderaţi” destabilizează Iranul, se bucură Trump şi ironizează Teheranul căruia-i ”este foarte greu să stabilească cine este liderul”. ”Ei pur li simplu nu ştiu”

Preşedintele american Donald Trump ironizează joi, pe platforma sa Truth Social, Iranul, căruia-i ”este foarte greu să stabilească cine este liderul” Republicii islamice, relatează...

Unde se află prima stațiune oenoturistică din România. Se fac investiții de zeci de milioane de euro

Este vorba de localitatea Gura Vadului din județul Prahova, care joi a fost lansată oficial ca prima stațiune oenoturistică din România. „Momentul marchează o etapă...

ULTIMA ORĂ