Poliția Română anunță OFICIAL predarea lui Alexandru Bălan, fostul șef al Securității din Rep. Moldova, pentru executarea pedepsei de trădare

Fostul director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, Alexandru Bălan, va fi escortat până la un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova, în vederea executării unei pedepse privative de libertate.

Acesta va fi predat autorităților din Republica Moldova la Punctul de Trecere al Frontierei Albița, urmare a hotărârii emise de către Curtea de Apel București.

În urma activităților desfășurate de către polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism – Structura Centrală, la data de 9 septembrie 2025, a fost dispusă reținerea acestuia și ulterior arestarea preventivă, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în forma continuată.

Ancheta, desfășurată sub egida EUROJUST, a beneficiat de sprijinul serviciilor de informații din România, Ungaria și Cehia, precum și de sprijinul procurorilor din Ungaria, Cehia și Republica Moldova.

Fostul ofițer al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, Alexandru Bălan, este acuzat că a transmis informații secrete de stat către ofițeri KGB din Belarus, în întâlniri desfășurate la Budapesta.

Potrivit anchetatorilor, începând cu 2024 și până în prezent, bărbatul, fost ofițer cu funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, ar fi divulgat informații clasificate unor reprezentanți ai unei puteri străine.

Mai exact, ancheta indică legături cu ofițeri ai Comitetului Securității de Stat (KGB) din Belarus, într-un mod care a pus în pericol securitatea națională a României.

Datele obținute arată că, între 2024 și 2025, suspectul s-ar fi întâlnit de două ori, la Budapesta, cu agenți ai serviciilor secrete belaruse, pentru a primi instrucțiuni și a încasa plăți pentru informațiile transmise.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cod galben de vânt puternic în 21 de județe. Care sunt zonele afectate de atenționarea meteo | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din...

Marius Budăi, critici dure la adresa actualei guvernări: „Deficitul nu a scăzut pentru că s-au făcut reforme. A scăzut pentru că au sărăcit oamenii”

Deputatul PSD, Marius Budăi, a criticat vineri activitatea premierului Ilie Bolojan, acuzând guvernul că a redus deficitul bugetar prin măsuri care au afectat populația...

Trump afirmă că Harry „nu vorbește în numele Regatului Unit” după comentariile prințului cu privire la rolul SUA în războiul din Ucraina

Președintele american a mai susținut că „vorbește în numele Regatului Unit mai mult decât prințul Harry”, după ce fiul regelui a îndemnat Washingtonul să-și...

ULTIMA ORĂ