Un atac major rusesc asupra Ucrainei, care a fost comis în cursul nopţii, a ucis patru persoane şi a rănit peste 30, în contextul în care Moscova a lansat un val de peste 660 de drone şi rachete ce au vizat oraşul Dnipro din sud-estul Ucrainei şi au lovit alte câteva regiuni, relatează Reuters, conform Agerpres.
Reacția lui Zelenski
„Practic, ruşii au bombardat toată noaptea Dnipro şi celelalte oraşe şi comunităţi ale noastre”, a scris preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe reţelele de socializare, adăugând că majoritatea ţintelor au fost infrastructură urbană.
Două cadavre au fost recuperate dintr-o clădire lovită de un atac rusesc în Dnipro, a declarat guvernatorul regional, Oleksandr Hanza, adăugând că alte cinci persoane ar putea fi încă prinse sub dărâmături. Alte 21 de persoane din oraş au fost rănite, a spus el.
În regiunea nordică Cernihiv, atacurile cu rachete şi drone au ucis două persoane şi au rănit alte şapte, a declarat guvernatorul de acolo.
„Fiecare atac de acest gen trebuie să le reamintească partenerilor noştri că situaţia necesită acţiuni imediate şi ferme, întărirea rapidă a apărării noastre aeriene”, a spus Zelenski.
De precizat este că, atacul a fost atât de puternic încât o dronă a ajuns și în România, la Galați.
Rusia a atacat Ucraina cu 619 drone şi 47 de rachete, au spus forţele aeriene ucrainene într-un comunicat pe Telegram, adăugând că au doborât 580 de drone şi 30 de rachete.
În plus, Rusia a lansat în fiecare noapte atacuri mai mici, cu zeci de drone, asupra Ucrainei, pe care le-a intercalat cu atacuri ocazionale la scară largă ce folosesc sute de drone şi zeci de rachete.
Autorul recomandă:
Zona din Galați în care a căzut drona rusească a fost evacuată. Armata ridică fragmentele
MAI MULT GANDUL.RO



