Fragmentele de dronă căzută în Galați au fost detonate controlat. A fost emis RO-Alert

Fragmentele de dronă căzute în dimineața zilei de 25 aprilie într-o zonă locuită din municipiul Galați au fost neutralizată, în jurul orei 14.20, de o echipă de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații”, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Apărării. 

Operațiunea s-a desfășurat pe malul lacului Brateș, într-o zonă special amenajată fără a pune în pericol participanții la neutralizare sau cetățenii. 

„Locul pentru neutralizare a fost ales astfel încât traseul pe care s-a făcut deplasarea fragmentelor de dronă, cu un vehicul militar, să fie cât mai scurt posibil. Evacuarea temporară a populației de pe traseu s-a realizat sub coordonarea IGSU, cu sprijinul  Poliției și Jandarmeriei, până la trecerea convoiului”, mai transmit reprezentanții MApN. 

Înainte de detonare, autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert. „Atenție! Distrugere muniție. În zona Bariera Traian va avea loc o detonare controlată sub supravegherea specialiștilor. Aceasta va produce un zgomot puternic. Nu intrați în panică. Respectați recomandările dispuse de autorități”, se arăta în avertizare. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

SUA avertizează aliații privind presupuse furturi de tehnologie AI de către companii chineze, inclusiv DeepSeek

Departamentul de Stat al Statele Unite a emis o directivă diplomatică globală prin care cere ambasadelor să avertizeze aliații în legătură cu presupuse tentative...

Obiceiul banal care ne face mai inteligenți și ne ferește de Alzheimer, potrivit neurochirurgului Vladimir Ciurea

Neurochirurgul Vladimir Ciurea a vorbit despre obiceiul care ne ajută să fim mai inteligenți și ne ferește de Alzheimer. Vladimir Ciurea a vorbit despre un...

Statul, învins în operațiunea de recuperare a unui tezaur dacic de peste 2 milioane euro. Cum opera Cartelul sârb în Munții Orăștiei în anii 2000

Faimosul jaf al tezaurului dacic de la muzeul olandez Drents a fost precedat, acum mai bine de două decenii, de o operațiune ca-n filme,...

ULTIMA ORĂ