Prima reacție a președintelui Nicușor Dan la dronele rusești care au căzut în România

Președintele Nicușor Dan a reacționat la drona rusească care a căzut la Galați. Amintim că, în acest municipiu, fragmente provenite de la o dronă rusească au fost descoperite, sâmbătă dimineață, 25 aprilie.

„Cetățenii trebuie să fie în siguranță, iar acest obiectiv rămâne prioritatea absolută. Instituțiile responsabile au acționat corect și coordonat, reușind să minimizeze riscurile prin detonarea controlată a fragmentelor provenite din drona rusească.
În același timp, nu putem ignora realitatea unui război aflat la granițele noastre, care generează provocări și vulnerabilități ce trebuie tratate cu maximă seriozitate.
Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei. Astfel de incidente, precum drona căzută azi noapte la Galați, demonstrează lipsa de respect față de normele de drept internațional, punând în pericol siguranța cetățenilor României, stat membru al NATO.
România nu este parte la acest conflict. Și totuși, consecințele lui se resimt pe străzile noastre, în gospodăriile și în viețile cetățenilor. Acesta este primul incident în care proprietăți românești au fost efectiv avariate, un prag pe care îl privim cu toată seriozitatea.
Sprijinul acordat Ucrainei încă din prima zi a războiului provocat de Rusia a fost și rămâne o decizie corectă, în acord cu valorile și interesele noastre, iar acest lucru trebuie reafirmat cu tărie de la toate nivelurile statului pentru a spulbera orice urmă de îndoială a unor cetățeni.
Ca stat membru NATO și al Uniunii Europene, România participă activ la eforturile de întărire a securității comune.
Incidentul de azi noapte subliniază însă necesitatea accelerării programelor de înzestrare și modernizare a Armatei, astfel încât să răspundem adecvat riscurilor actuale. Planul de achiziții din SAFE este esențial.
Le mulțumesc tuturor celor implicați, personal MAI, MApN și SRI, pentru intervenția profesionistă, evacuarea în siguranță a cetățenilor și gestionarea responsabilă a întregii situații”, a transmis Nicușor Dan.

O dronă rusească a căzut la Galați

Trupele Moscovei au lansat un nou val de atacuri asupra unor obiective din Ucraina, în apropierea graniței cu România, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN). Acesta nu este, de altfel, un incident izolat. În urmă cu doar zece zile Armata a identificat duă grupuri de drone care se îndreptau spre România. Atunci, oamenii din Tulcea au primit alerte de la autorităţi prin sistemul Ro-Alert. Citește mai multe amănunte AICI.

Tot la începutul acestei luni, mai multe bucăţi de dronă au fost descoperite, pe o plajă din Tuzla, când un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat descoperirea unor fragmente de dronă pe plaja din Tuzla. La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi pompieri.

Nici de această dată, Armata Română nu a reușit să doboare dronele rusești care cad pe teritoriul României.

Populația din zonă a fost evacuată de urgență

În urma incidentului, Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Apoi, imediat au fost dispuse măsuri de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea. Un mesaj RO-ALERT a fost transmis locuitorilor din zonă.

Autoritățile au decis evacuarea populației din Galați pe o rază de 200 de metri de zona afectată, după ce s-a descoperit că drona ar putea conține elemente explozive, fapt transmis autoritățile române.

Autorul recomandă:

Fragmente de dronă rusească căzute în Galați. O anexă gospodărească și un stâlp electric, avariate

Cad drone și lui Miruță, șeful MApN, îi arde de panseuri. În loc să explice de ce România nu a doborât drona, Miruță face filosofia războiului pe Facebook

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

George Simion semnalează că problema locuințelor în marile orașe europene a scăpat de sub control: „Planul meu a fost luat în derâdere”

Liderul AUR, George Simion, a declarat, sâmbătă, că problema locuințelor în marile orașe europene „a scăpat de sub control”, costul vieții a ajuns de...

Statele Unite permit Venezuelei să plătească onorariile avocaților lui Nicolas Maduro

Potrivit Le Figaro, până acum, administrația americană împiedica statul venezuelean să plătească onorariile avocaților cuplului Maduro, din cauza sancțiunilor internaționale impuse țării. Apărarea lui Maduro...

Accident grav într-o intersecție din București. Daună totală pentru două autoturisme

Accident grav într-o intersecție circulată din București. Două autoturisme s-au izbit frontal în intersecția 13 Septembrie cu Șoseaua Panduri. Accident grav în Capitală, două autoturisme...

ULTIMA ORĂ