Papa Leon avertizează asupra riscurilor energiei nucleare, la 40 de ani de la dezastrul nuclear de la Cernobîl

În discursul său săptămânal rostit după rugăciunea Angelus, Suveranul Pontif a abordat subiectul energiei nucleare, amintind de accidentul nuclear de la Cernobîl, petrecut acum patru decenii. 

„(n.r. – Cernobîl) Rămâne un avertisment cu privire la utilizarea unor tehnologii din ce în ce mai puternice. Sper ca, la toate nivelurile decizionale, înțelepciunea și responsabilitatea să prevaleze întotdeauna, astfel încât energia atomică să poată fi întotdeauna folosită pentru a susține viața și pacea”, a susținut liderul de la Vatican, citat de Reuters

Papa a criticat și acțiunile care amenință viitorul umanității. „Și să nu-i uităm nici pe acei hoți care, prin jefuirea resurselor Pământului, prin purtarea de războaie sângeroase sau prin alimentarea răului sub orice formă, ne răpesc tuturor șansa unui viitor al păcii și seninătății”, spune Leon al XIV-lea. 

În cursul acestei săptămâni, Papa și-a încheiat turneul în patru națiuni din Africa, în cadrul căruia a criticat direcția conducerii globale și războiul în desfășurare din Orientul Mijlociu

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

MApN va colabora cu o parte din firmele care au participat la exercițiul Eastern Phoenix

„Specialiștii Armatei Române au urmărit care sunt caracteristicele tehnice ale produselor pe care le-am văzut. Au observat cum lucrează aceste produse și ce sunt capabile...

Chelsea se califică în finala FA Cup după o victorie la limită în fața lui Leeds

Formația antrenată interimar de Calum McFarlane după plecarea lui Liam Rosenior a câștigat partida, grație unei reușite semnate de Enzo Fernandez în minutul 23.  În...

Dezastrul de la Cernobîl, la 40 de ani: orașe abandonate, mii de morți și un sarcofag uriaș care ține radiațiile sub control

S-au împlinit 40 de ani de la cel mai grav accident nuclear din istoria omenirii. O explozie și un incendiu au spulberat pe 26...

ULTIMA ORĂ