Cristi Chivu a comentat ancheta procurorilor italieni care vizează clubul Inter: „Sunt plătit doar ca să antrenez”

Scandal cât casa în fotbalul italian, iar efectele ar putea distruge clubul Inter, potrivit PROSPORT. Cristi Chivu a comentat ancheta procurorilor care vizează liderul la zi din Serie A.

Antrenorul român a spus că se detașează de acest subiect. Potrivit fostului căpitan al „naționalei”, el este plătit doar ca să antreneze, așa că restul discuțiilor nu îl privesc.

Șeful arbitrilor, delegări favorabile Interului?

Potrivit ProSport, procuratura din Milano îl anchetează Gianluca Rocchi, șeful arbitrilor din Serie A. El este acuzat că ar fi ordonat delegări favorabile Interului în anumite meciuri din campionat. Presa peninsulară a analizat documentele puse la dispoziție de Procuratura din Milano.

Din anchetă a reieșit că Rocchi ar fi delegat unii arbitri la meciurile lui Inter pentru a favoriza echipă pregătită de Cristi Chivu.

Totul a pornit de la o presupusă manipulare a alegerii arbitrului pentru un joc Bologna – Inter, din sezonul trecut. Mai sunt sub lupă și delegările unui arbitru într-o semifinală de Cupa Italiei, pentru a influența finala ce urma să se dispute, dar și diferite intervenții asupra deciziilor VAR dintr-un alt joc din Serie A.

Chivu rămâne detașat

În privința acestui subiect care riscă să arunce în aer, încă o dată, fotbalul italian, Cristi Chivu a spus că preferă să se țină departe de scandal. Antrenorul român a pregătit formația Parma în sezonul trecut, pe care a reușit să o salveze de la retrgradare.

El nu a fost implicat deloc la Inter în ediția precedentă de campionat.

„Vorbesc despre fotbal. Sunt antrenor și sunt plătit să mă pregătesc pentru meciuri cât mai bine posibil și să transmit calm și motivație adecvată”, a răspuns Chivu, potrivit FC Inter News, la întrebarea cum gestionează informația cu privire la ancheta procurorilor.

Despre ultimul meci din Serie A, 2-2 cu Torino, după 2-0 pentru Inter, tehnicianul român a punctat următoarele:

„La 2-0, nu mi-am făcut bine treaba și îmi asum responsabilitatea, dar asta nu schimbă prea mult. Ne lipsesc trei puncte și vrem să terminăm cât mai repede posibil. Există regrete. Am avut meciul în mână, dar am suferit la atacul lor final, când au depus mai multă energie. Primul gol ne-a speriat, iar al doilea a venit ca o consecință. Am încercat să facem 3-2, dar în unele meciuri riști să pierzi. Torino merită felicitată, pentru că nu a renunțat niciodată și ar fi putut chiar să preia conducerea”.

„Știu prin ce trece un tehnician”

Chivu a evidențiat meritele jucătorilor pentru reușitele din acest sezon.

„Toată lumea poate înțelege munca unui antrenor. Am fost și eu în câteva vestiare și știu prin ce trece un tehnician.

Înțeleg ce gândesc anumiți jucători, cum percep mediul de la Inter. Trebuie să-i accepți mai mult, să le spui adevărul. Să fii consecvent în ceea ce faci, dar fără să dai un pas înapoi de la gândirea ta sau față de ce ai încercat să realizezi de la început. Încerci ca antrenor, dar apoi ai nevoie de un răspuns din partea unui grup care trebuie să creadă în tine, să te urmeze. Bineînțeles, și să pună în practică ce încerci să realizezi din perspectivă umană!

Am avut noroc, pentru că băieții s-au apucat imediat de treabă, încercând să-și găsească mândria și să fie competitivi de la început. Am avut un sezon grozav, câștigând de 25 de ori și marcând peste 100 de goluri.

Nu a fost ușor, dar totul se datorează lor. Am încercat să oferim ceva, iar ei au făcut o treabă bună asimilând ceea ce am încercat să facem”, a mai transmis Chivu.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

„Nu-mi place să mă comparați cu Mourinho”. Chivu, reacție de milioane după calificarea în finala Cupei Italiei

Cristi Chivu, înlocuit de Diego Simeone? Anunțul presei din Italia după ce s-a scris că Inter îi va prelungi înțelegerea românului până în 2029

Etapă perfectă în Italia pentru Cristi Chivu. Clasamentul în Serie A cu 7 runde rămase până la final

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ipocrizia devine marcă înregistrată USR. Dan Barna, care a semnat moțiunea AUR pentru demiterea guvernului Cîțu, critică asocierea PSD-AUR

Dan Barna, europarlamentar al USR, critică Partidul Social Democrat, despre care consideră că și-ar fi schimbat radical poziția politică, după ce a colaborat cu...

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. ANM anunță unde va ploua în minivacanța de 1 mai

Potrivit ANM, în Banat, la începutul intervalului valorile termice diurne vor crește de la medii de 18…19 grade. În data de 27 aprilie se...

Două expoziţii marca Art Safari, la Cazinoul din Constanţa şi la Galeriile de artă, deschise în vacanţa de 1 Mai

Cazinoul din Constanţa, clădire simbol în stil Art Nouveau şi emblemă a litoralului românesc, găzduieşte în parteneriat cu Art Safari, o expoziţie excepţională dedicată...

ULTIMA ORĂ