Ministrul Transporturilor: 21 de trenuri noi stau abandonate – Călătorii merg în vagoane vechi, iar garniturile moderne se degradează

„Culmea absurdului la CFR: am găsit în curtea Ministerului Transporturilor 21 de trenuri noi-nouțe, moderne, care zac de luni bune spre a fi decolorate de soare. În tot acest timp călătorii îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete sparte și lipsa aerului condiționat”, anunță ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță.

El i-a chemat la fața locului pe furnizor, managerul de proiect și coordonatorul contractului de achiziție.

„Tipic românește, nu se înțeleg pe birocrația tot de ei făcută și agreată în urmă cu 1,5 ani. În tot timpul acesta, cele noi ies din garanție fără să meargă 1 km, după care apar alte contracte noi ‘de mentenanță’”, adaugă oficialul.

Ministrul interimar al Transporturilor prezintă și soluția: „Puși la aceeași masă și aplicată legea: exact cum scrie, nu cum nu vor să o citească, de teama consecințelor”.

„Când? Miercurea viitoare, la sediul Ministerului Transporturilor, unde am invitat producătorul din Polonia și structurile responsabile din minister. Curios din fire, am verificat câtă localizare în România a fost cerută prin contract de ministrul Transporturilor pentru construirea celor 98 de trenuri și câte firme românești au fost implicate în acest contract. Zero localizare, nimic produs în România, nicio firmă românească. Unii pe care îi aud în aceste zile că 60% producție prin SAFE, cu fabrici construite în România, e puțin, sunt cei care, pe sume mai mari, au semnat contracte cu 0 localizare în România, cu 0 firme românești implicate”, încheie Miruță.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Trump dezvăluie motivul pentru care nu vrea să poarte vestă antiglonț

Președintele american Donald Trump a dezvăluit, joi, că nu este încântat de ideea de a purta vestă antiglonț. Acesta și-a motivat decizia de a...

Rusia va extrăda în România unul dintre cei mai căutați infractori, aflat pe lista Most Wanted. Cine este Vasile Rodideal

Autoritățile ruse au decis să extrădeze în România un infractor acuzat de fapte grave, reținut prin Interpol, relatează agenția RIA Novosti, citând-o pe avocata...

Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Marea Britanie. Nivelul de alertă a fost ridicat la „sever”

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord că...

ULTIMA ORĂ