O autoutilitară a luat foc pe o stradă din Timișoara. Șoferul a fost găsit carbonizat

La caz au intervenit pompierii ISU Timiș, care au lichidat incendiul, dar și polițiștii IPJ Timiș.

Persoana din interiorul autoutilitarei a fost găsită carbonizată, potrivit polițiștilor. Identitatea sa urmează să fie stabilită.

„La data de 3 mai 2026, în jurul orei 02:50, polițiștii au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui incendiu la o autoutilitară aflată pe strada Martir Herman Sporer din municipiul Timișoara. Totodată, incendiul s-a extins și la anexele unei societăți comerciale din apropiere, fiind înregistrate pagube materiale”, potrivit IPJ Timiș.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Finlanda este îngrijorată de dronele ucrianene care rătăcesc în spațiul său aerian. Cum au ajuns acestea tocmai în teritoriul finlandez

Premierul finlandez Petteri Orpo a declarat duminică la postul de televiziune Yle că a discutat cu Volodimir Zelenski despre dronele care pătrund regulat în...

Cel puţin patru morţi şi 16 răniţi, trei în stare gravă, în estul Ucrainei, într-un atac cu rachetă în oraşul Merefa, în Harkov. Case, imobile rezidenţiale, magazine şi o...

Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte 16 au fost rpnite luni, într-un atac rus cu rachetă în oraşul Merefa, în estul...

Gorj: Adolescent de 17 ani, reţinut după ce şi-a agresat mama şi a spart geamurile atât de la locuinţa acesteia, cât şi de la casa bunicii sale / El...

Un adolescent de 17 ani din judeţul Gorj a forst reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a agresat mama şi a spart geamurile...

ULTIMA ORĂ