Care este probabilitatea unui nou record al cursului euro în raport cu leul? Răspunsul purtătorului de cuvânt al BNR

Dan Suciu nu a exclus, la întrebările jurnaliștilor privind o estimare a evoluției cursului de joi, că leul ar putea să se deprecieze în continuare în fața monedei europene, după mai multe  zile consecutive în care a fost depășit recordul istoric anterior.

„Ne putem aștepta la creșteri suplimentare. E o situație tensionată, în care ne putem aștepta și la creșteri semnificative în perioada imediat următoare. Până nu se lămuresc lucrurile din punct de vedere politic și financiar ne putem aștepta la asemenea evoluții”, a declarat Dan Suciu, joi, în jurul prânzului, înainte de ora 13:00, când se anunță cursul oficial.

Ultimele creșteri

Euro a atins miercuri, 6 mai 2026, un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României a anunțat un curs de 5,2688 lei/euro, cu 5,08 bani peste precedentul record, de 5,2180 lei/euro, stabilit marți, 5 mai.

Deprecierea vine după mai multe ședințe consecutive de presiune pe leu. Luni, 4 mai, euro fusese cotat la 5,1998 lei, iar pe 30 aprilie cursul ajunsese la 5,1417 lei/euro, nivel considerat atunci un record istoric.

Deprecierea leului are loc într-un context de presiune pe piața valutară, amplificat de incertitudinile politice interne. Marți, în ziua moțiunii de cenzură, euro trecuse pe piața interbancară de pragul de 5,23 lei, iar miercuri, înaintea publicării cursului oficial, cotațiile au urcat peste 5,27 lei/euro pe piața interbancară.

MAI MULT MEDIAFAX

Procurorul Dan Voinea: Dosarul Mineriadei stă sub prescripţia imprescriptibilității

Pentru a nu se crede că avem o „versiune nouă”, încă una, asupra evenimentelor de atunci, am lăsat interviul, așa cum s-a desfășurat. Singurele...

Recomandăm și ...

Israelul anunţă că a cucerit Fortăreaţa medievală Beaufort, în sudul Libanului

Ministrul israelian al Apărării Israel Katz anunţă duminică că armata israeliană a cucerit Fortăreaţa medievală Beaufort, în sudul Libanului, în care şi-a extins operaţiunile...

Bucureşti: Bărbat reţinut după ce a condus băut, a provocat un accident rutier soldat cu pagube şi a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei

Un bărbat de 40 de ani a fost reţinut de poliţiştii rutieri din Bucureşti după ce, conducând băut, a provocat un accident soldat cu...

Medvedev amenință cu atacuri asupra centralelor nucleare din Ucraina și țările NATO din cauza incidentului de la Zaporojie

În urma atacului cu drone ucrainene asupra sălii turbinelor Unității 6 a Centralei Nucleare Zaporojie, vicepreședintele Consiliului de Securitate rus, Dmitri Medvedev, a declarat...

ULTIMA ORĂ