Sindicatul Liber Navalistul își dorește ca Șantierul Mangalia, aflat în faliment, să fie vândut unei firme care poate continua activitatea

„Sindicatul Liber „Navalistul” solicită Adunării Creditorilor să nu trateze valorificarea
activului funcțional „Şantierul Naval Mangalia” ca pe o simplă operațiune de vânzare a unor
bunuri. Obiectul procedurii nu este un depozit, un teren liber sau o sumă de echipamente
industriale izolate, ci un şantier naval cu istorie, infrastructură, know-how, personal calificat
şi importanță strategică pentru economia locală şi națională”, se arată în punctul de vedere publicat de sindicat, care a fost transmis creditorilor în ședința de vineri.

Sindicaliștii își doresc ca activitatea să continue și solicită Adunării Creditorilor să identifice un cumpărător care poate gestiona în continuare activitatea companiei și propun ca o parte din muncitori să rămână, ca proiectele existente să poată continua și nu să fie destructurată separat, prin vânzări ale activelor existente, și concediere.

„Sindicatul apreciază că valorificarea separată a activelor ar produce, cel mai probabil, o
pierdere ireversibilă a caracterului funcțional al şantierului, ar reduce drastic şansele de
reluare a activității navale la Mangalia şi ar transforma procedura de faliment într-o lichidare
de patrimoniu fără perspectivă industrială. Din acest motiv, Sindicatul consideră că opțiunea
vânzării în bloc poate fi susținută, dar numai în măsura în care strategia şi regulamentul sunt
completate cu garanții minime privind păstrarea caracterului industrial al activului şi
tratarea forței de muncă specializate ca element relevant al valorificării”, se arată în punctul de vedere transmis de sindicat. 

Potrivit sindicatului, dacă „Damen Shipyards” se vinde ca șantier naval, nu ca simplu ansamblu imobiliar sau ca infrastructură pentru dezmembrare, regulamentul trebuie să includă criterii și obligații pentru o firmă capabilă să opereze șantierul, afirmând că acesta este „un ansamblu industrial strategic”. 

Sindicaliștii au mai solicitat Adunării Creditorilor să mandateze lichidatorul judiciar să analizeze menținerea temporară a unui nucleu de salariați, nu doar pentru finalizarea proiectelor aflate în derulare sau pentru operațiunile de lichidare, ci şi pentru conservarea valorii economice a activului până la finalizarea primei etape de valorificare.

Reamintim că luni, firma care gestionează Șantierul Naval din Mangalia, „DAMEN SHIPYARDS”, a intrat în procedură de faliment, după ce Adunarea Creditorilor a respins planul de reorganizare propus pentru companie, de către firma CITR, lichidatorul judiciar al afacerii. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Despăgubiri pentru că nu erau șezlonguri libere. Un turist german a primit 1.000 de euro după ce nu a găsit șezlonguri la un hotel din Grecia

După ce în timpul vacanței în Grecia nu a reușit să găsească un șezlong pentru el și familia sa, deoarece alți oaspeți le ocupaseră...

Sepsi: Cosmin Matei a suferit o comoţie cerebrală la meciul cu Steaua / Precizările medicului Gheorghe Popa

Clubul Sepsi Sfântu Gheorghe a anunţat, vineri, că starea căpitanului Cosmin Matei este stabilă după accidentarea suferită la meciul cu Steaua, din Liga a...

Ziua Victoriei, sărbătorită la Paris. Cum a arătat ceremonia de pe Champs-Élysées, probabil ultima prezidată de Emmanuel Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a prezidat vineri, ceremonia oficială de la Arcul de Triumf din Paris, marcând cea de-a 81-a aniversare a victoriei aliaților...

ULTIMA ORĂ