Horia Constantinescu, fost şef al ANPC, apare în dosarul Gigi Ştefan şi Teodor Niţă. Ce i-a cerut Horia lui Gigi

Și Numele lui Horia Constantinescu, fost şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), apare în dosarul de corupţie în care au fost arestaţi procurorii Gigi Ştefan şi Teodor Niţă

Horia Constantinescu a condus ANPC în perioada 2019 – 2024, pentru ca apoi să fie numit la şefia Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa.

Conflict cu Piedone

În iunie 2025, şeful de atunci al ANPC, Cristian Popescu Piedone, a decis să-l mute temporar pe Horia Constantinescu de la CJPC Constanţa la structura similară din Ialomiţa, situaţie catalogată la acea vreme de Horia Constantinescu drept „o acţiune coordonată de intimidare şi reducere la tăcere”.

Efectul Ialomița

Informaţii despre demersurile în justiţie făcute de Horia Constantinescu, inclusiv o plângere penală cu privire la mutarea sa în Ialomiţa, apar în referatul întocmit de Parchetul General cu privire la faptele de corupţie în care au fost implicaţi procurorii Gigi Ştefan şi Teodor Niţă.

În referat se menţionează la un moment dat numele lui Alexandru Petru Lisievici Brezeanu, unul dintre avocaţii care aveau rolul de a negocia modalitatea în care cei doi procurori primeau foloase materiale necuvenite pentru a emite anumite soluţii în dosare penale, preia știripesurse.ro

Horia Constantinescu ar fi cerut ajutorul procurorului Gigi Ştefan

Din documentul Parchetului General reiese că Horia Constantinescu ar fi cerut ajutorul procurorului Gigi Ştefan, prin intermediul avocatului Lisievici, întâlnirea dintre procuror şi avocat fiind înregistrată audio-video.

„La data de 15 aprilie 2026, în intervalul orar 08:46 -09:02, ca urmare a solicitării lui Horia Constantinescu (preşedintele Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa) de a urgenta activităţile de urmărire penală într-un dosar care avea ca obiect mutarea sa la OPC Ialomiţa.

Procurorul îi promite acestuia că îl va primi pe avocatul său Lisievici şi că îl va trimite la procuroarea de caz, Camelia Contoros, pe care o descrie drept ‘serioasă, dar înceată’, menţionând că va discuta cu aceasta.

Ulterior, în data de 16 aprilie 2026, avocatul Lisievici se prezintă la birou, iar procurorul îşi îndeplineşte promisiunea făcută lui Horia Constantinescu, precizând chiar că a vorbit cu procuroarea ‘să urgenteze puţin’, (proces-verbal de redare a înregistrării ambientale audio-video întocmit la data de 08 mai 2026 de către organele de cercetare penale delegate)”, reiese din stenogramele care au ajuns în posesia stiripesurse.ro.

Recomandarea autorului: Horia Constantinescu, care a fost mutat de Piedone de la Protecția Consumatorului Constanța la Ialomița, a obținut în instanţă suspendarea deciziei

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Trump pleacă din China fără să decidă asupra armelor pentru Taiwan / Xi: Ne vom implica în negocierile cu Iranul

Donald Trump și-a încheiat vizita la Beijing fără să ofere un răspuns clar privind vânzarea de arme către Taiwan, după o serie de întâlniri...

Bursele din întreaga lume au scăzut brusc / Ce s-a întâmplat și de ce contează

Vineri a fost o zi proastă pentru investitorii de pe bursele din întreaga lume. După săptămâni în care piețele atinseseră recorduri pe bandă rulantă, alimentate...

Directorului CIA a vizitat Cuba: Trump crește presiunea asupra regimului castrist prin blocadă navală și amenințări directe

Administrația Donald Trump intensifică presiunea asupra regimului comunist de la Havana prin sancțiuni economice, blocadă navală și avertismente transmise direct liderilor cubanezi de către...

ULTIMA ORĂ