Consultări oficiale, la Palatul Cotroceni – Preşedintele Nicuşor Dan discută cu partidele parlamentare, pentru nominalizarea unui premier, după demiterea Guvernului Bolojan prin moţiune de cenzură / Cu ce mandat merg partidele

Preşedintele Nicuşor Dan începe, luni, consultările oficiale cu partidele din Parlament, pentru desemnarea premierului, în urma demiterii Guvernului condus de Ilie Bolojan, prin moţiune de cenzură iniţiată de AUR şi PSD. Consultările vin după o rundă de discuţii informale pe care şeful statului le-a avut cu liderii partidelor din coaliţia de guvernare care s-a destrămat: PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi. Şeful statului a anunţat deja că discuţiile vor continua şi zilele următoare, cu parlamentarii neafiliaţi, el precizând că nu va exista un anunţ oficial luni seară şi nici marţi dimineaţa. De altfel, potrivit unor surse, o nominalizare oficială a unui premier ar urma să fie făcută cel mai probabil la finalul lunii mai.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 18 mai

Cele mai importante evenimente petrecute pe 18 mai.

Reacția unui turist francez care a venit să viziteze Bucureștiul. „Da, este Micul Paris”

Cei care ajung în Capitală, pot descoperi orașul de la înălțime, pentru că autobuzele turistice au revenit pe străzi. 

UE se pregătește să oblige firmele să cumpere piese de la furnizori care nu sunt din China

UE elaborează planuri pentru a forța companiile europene să cumpere componente esențiale de la cel puțin trei frunizori diferiți pentru a reduce dependența blocului...

ULTIMA ORĂ