CSM lansează al şaselea apel către Guvern pentru adoptarea unor măsuri care să evite colapsul justiţiei

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis luni un nou comunicat, descris drept „al șaselea apel adresat Guvernului României”, în care avertizează asupra unei situații critice în sistemul judiciar și solicită adoptarea unor măsuri urgente pentru evitarea unui „colaps sistemic al justiției”.

Consiliul Superior al Magistraturii acuză Guvernul de „politici publice iresponsabile”

Plenul CSM a analizat, marți, situaţia gravă în care se află Judecătoria Urziceni şi Judecătoria Strehaia, în vederea luării măsurilor care se impun pentru desfiinţarea acestora.

„Această situaţie a fost generată de politicile publice iresponsabile ale Guvernului României, atât din punct de vedere economic şi bugetar pentru sistemul judiciar, cât şi din perspectiva refuzului de a adopta măsurile necesare pentru acoperirea deficitului cronic de personal din instanţe şi parchete. Deşi Consiliul Superior al Magistraturii a adresat cinci apeluri publice în cursul anului către puterea executivă, prin care a atras atenţia asupra colapsului sistemic inevitabil în care poate intra justiţia, formulând totodată şi Memorandumul pentru deblocarea concursurilor de admitere directă în magistratură, nici până la acest moment Guvernul României nu a adoptat măsuri care să conducă la remedierea deficitului cronic de personal din sistemul judiciar ori care să degreveze activitatea instanţelor şi parchetelor, şi nici nu a aprobat Memorandumul formulat”, transmite CSM într-un comunicat de presă.

CSM avertizează asupra unui posibil colaps al justiției

În acest context deosebit de grav pentru sistemul judiciar, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Craiova, după efectuarea a nenumărate demersuri pentru delegarea sau detaşarea unor judecători la Judecătoria Urziceni şi Judecătoria Strehaia, în contextul unei poziţionări publice constant negative faţă de drepturile prevăzute de lege pentru perioada delegării sau detaşării, inclusiv plata diurnei şi a celorlate drepturi care se cuveneau şi se cuvin şi pe viitor magistraţilor delegaţi ori detaşaţi pentru acoperirea deficitului sever de personal, nu au putut identifica judecători care să acopere deficitul foarte mare de personal, funcţionarea justiţiei ca serviciu public fiind astfel blocată în cele două instanţe.

„Consiliul a atras atenţia în nenumărate rânduri că efortul supradimensionat al personalului din justiţie, pentru a asigura în continuare realizarea actului de justiţie în România la standardele statului de drept, nu mai poate fi susţinut de personalul în funcţie în lipsa unor măsuri concrete din partea celorlate puteri în stat, poziţia sa fiind constant ignorată, fără evaluarea consecinţelor reale pentru funcţionarea justiţiei şi pentru societatea românească. Confruntându-se cu pasivitate recurentă a puterilor executivă şi legislativă în a asigura, prin măsuri concrete, o justiţie de calitate în beneficiul cetăţenilor şi al societăţii în ansamblu, Consiliul a demarat procedura de elaborare a unui mecanism de gestionare a activităţii instanţelor în mod eficient, regândind modalitatea de repartizare a cauzelor în funcţie de capacitatea reală a instanţelor judecătoreşti în a le gestiona, asigurând totodată prin adoptarea acestuia o transparenţă sporită pentru cetăţeni cu privire la durata preconizată pentru soluţionarea cauzelor”, mai arată CSM în comunicatul citat.

Procurorul Cristina Chiriac, actuala sefa a DNA Iasi, este audiata de Sectia pentru Procurori din CSM, pentru obtinerea avizului consultativ in vederea numirii la sefia marilor parchete, in Bucuresti, joi 12 martie 2026. ILIE MARIAN / MEDIAFAX FOTO

CSM subliniază din nou că sunt necesare măsuri concrete din partea celorlalte puteri în stat, adoptate responsabil şi asumat, care să demonstreze societăţii că justiţia se poate realiza eficient şi efectiv în România, în sedii corespunzătoare, cu persoanal specializat suficient, la standarde europene.

AUTORUL RECOMANDĂ:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Parlamentarii vor să schimbe legea pentru proprietarii de cluburi de noapte. Ce riscă aceştia dacă mai permit accesul minorilor în incintă

15 deputaţi şi senatori de la SOS, POT şi PACE vor o nouă lege care să reglementeze accesul minorilor în localurile de noapte. Propunerea se...

Româncele căutate după prăbușirea unei case în Germania erau în prima lor zi de vacanță. Cum a scăpat soțul uneia dintre ele

Două românce, de 25 și 26 de ani, sunt date dispărute în orașul Görlitz din Germania, după ce clădirea în care erau cazate s-a...

OFICIAL Procedura de recalculare din oficiu a CASS. Descarcă Ordinul ANAF nr. 603/2026

A apărut în Monitorul Oficial ordinul ANAF care stabilește modul în care instituția recalculează din oficiu contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) și...

ULTIMA ORĂ