Mormânt vechi de 600 de ani descoperit la Kuélap, o fortăreață pre-incașă din Peru

Descoperirea de la Kuélap a fost făcută într-o zonă a sitului unde nu mai fuseseră realizate săpături sistematice până acum, într-un sector de acces al fortăreței aflate în regiunea Amazonas.

În interiorul unei structuri funerare din piatră, în formă de potcoavă, cercetătorii au găsit rămășițele a cinci persoane (patru adulți și un copil mic) alături de mai multe ofrande rituale, a anunțat Ministerul Culturii din Peru, potrivit AFP.

Printre obiectele descoperite se numără vase din ceramică reprezentând fructe și plante, dar și un mic os sculptat în formă de cap uman, considerat de arheologi o piesă deosebit de importantă. Au mai fost găsite fragmente metalice, unelte din piatră și resturi de cochilii marine.

Potrivit specialiștilor, descoperirea oferă indicii despre ritualurile funerare practicate în urmă cu circa 600 de ani, într-o perioadă în care Imperiul Inca își extindea influența în regiune.

Fortăreața Kuélap a fost construită inițial de cultura Chachapoya în secolul al XI-lea și ulterior integrată în Imperiul Inca. Situl, situat la peste 3.000 de metri altitudine, este unul dintre cele mai importante obiective arheologice din Peru, în afara traseului turistic al Machu Picchu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Primarul orașului Brașov are soluția la criza de pe Tâmpa. George Copos a amenințat că închide telecabina. „Pot să facă și câțiva pași pe jos”

George Scripcaru a rezolvat criza de pe Tâmpa. După ce miliardarul George Copos a amenințat că închide telecabina din cauza blocării accesului pe drumul...

ANM anunță cum va fi prima luna de vară în România. Unde va fi mai cald în iunie și unde ar putea ploua

Potrivit ANM, în săptămâna 25 mai-1 iunie, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în...

Sybiha, discuție cu șeful NATO cu privire la amenințările din ce în ce mai mari din Belarus

Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a anunțat că a avut o „întâlnire substanțială” cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, după sosirea la...

ULTIMA ORĂ