Egiptul va livra gaze cipriote către Europa, devenind centrul energetic dominant al Mediteranei de Est

Egiptul va livra gaze cipriote către Europa, după ce a încheiat un acord energetic cu Qatarul, relatează Euronews.

QatarEnergy și ExxonMobil au semnat un acord cu Egiptul, pentru a transporta gaze naturale cipriote către instalațiile de lichefiere egiptene. Acestea vor fi, ulterior, exportate către Europa. Acordul reprezintă cel mai recent semn că Egiptul devine centrul energetic dominant al Mediteranei de Est.

Gazele pot fi dezvoltate prin infrastructura deja existentă

Acordul semnat între cele două companii și Ministerul Petrolului și Resurselor Minerale din Egipt vizează modul în care gazele descoperite în largul coastelor Ciprului ar putea fi dezvoltate și exportate prin intermediul infrastructurii existente a Egiptului.

Acordul a fost semnat de ministrul petrolului, Karim Badawi, mai arată sursa.

Cipru nu are propriile instalații de lichefiere, așa că gazele extrase din zăcămintele sale offshore trebuie mai întâi transportate sub apă în Egipt. De acolo, vor fi procesate și lichefiate înainte de a fi expediate către piețele europene.

Un deceniu de eforturi cipriote

Cipru a petrecut mai bine de un 10 ani încercând să transforme descoperirile sale offshore în exporturi comerciale. Președintele Nikos Christodoulides a declarat că ultimele aprobări marchează un punct de cotitură pentru țară. Cipru va trece de la explorare la exploatarea resurselor sale de gaze naturale.

Luna trecută, partenerii din zăcământul Aphrodite din Cipru au semnat un acord pe 15 ani. Acesta cuprinde vânzarea tuturor gazelor naturale recuperabile din rezervor către Egyptian Natural Gas Holding Company, cu opțiunea de prelungire a acordului pentru încă cinci ani.

Una dintre cele mai importante descoperiri pentru Cipru

Cele două companii semnatare sunt partenere în Blocul 10, ce conține aproximativ 3,7 trilioane de metri cubi de gaze. Aceasta reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri offshore ale Ciprului, potrivit aceleiași surse.

Ruta ar putea conta și pentru Europa, care a căutat aprovizionări cu gaze de când invazia Rusiei în Ucraina a perturbat fluxurile energetice. Este puțin probabil ca gazul cipriot să transforme singur balanța energetică a Europei, dar ar putea adăuga o altă opțiune de aprovizionare din estul Mediteranei.

Planul este încă într-o fază incipientă, mai precizează sursa, iar decizia finală de investiție nu a fost încă luată.

MAI MULT MEDIAFAX

Mungiu, după câștigarea Palme d’Or la Cannes 2026: Starea lumii nu este cea mai bună/ Acest film este un angajament împotriva oricărei forme de fundamentalism

„Mă bucur de acest moment. Lăsați-mă să-l trăiesc”, a spus Mungiu, în discursul său după anunțarea premiului, potrivit Le Figaro. „Prima dată este o surpriză....

Recomandăm și ...

La Liga, ultima etapă: Victorie pentru Celta în faţa Sevillei, 1-0

Echipa spaniolă Celta Vigo, cu portarul Ionuţ Radu titular, a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia FC Sevilla, în etapa a...

Ucraina şi Ambasada SUA din Kiev avertizează asupra unui posibil atac rusesc iminent de amploare

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat sâmbătă cu privire la un potenţial atac rusesc de amploare, iminent, în care ar putea fi utilizată racheta...

Directorul general al Apa Nova: Calitatea apei brute s-a deteriorat în ultimii ani destul de mult

Directorul general al Apa Nova, Mădălin Mihailovici, a afirmat că în ultimii ani calitatea apei brute s-a deteriorat destul de mult și a menționat...

ULTIMA ORĂ