Procesul privind atacul dejucat la concertul Taylor Swift din Viena se apropie de final

Beran A., a fost arestat pe 7 august 2024, cu o zi înainte de primul dintre cele trei concerte programate ale cântăreței americane la Viena, informează Reuters. Acesta a plănuit să atace mulțimea adunată în afara stadionului Ernst Happel, unde urmau să aibă loc concertele artistei. 

În contextul amenințărilor, toate cele trei spectacole au fost anulate, spre dezamăgirea fanilor și a artistei, care a descris ulterior situația drept „devastatoare”. 

Procurorii susțin că tânărul a încercat fără succes să cumpere ilegal arme, inclusiv o mitralieră și o grenadă de mână. De asemenea, acesta ar fi urmat instrucțiuni dintr-un videoclip al grupării Stat Islamic pentru fabricarea unei cantități mici de explozibil. 

Beran A. a pledat vinovat în fața acuzațiilor de planificarea atacului, infracțiuni care pot atrage o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare. 

Procesul se desfășoară la Wiener Neustadt, în apropierea capitalei Austriei. Joi, acuzarea și apărarea își vor prezenta concluziile finale înainte ca jurații să se retragă pentru deliberări. Decizia instanței este așteptată în cursul zilei. 

MAI MULT MEDIAFAX

Jill Biden recunoaște că s-a temut că Joe Biden a suferit un AVC în timpul dezbaterii din 2024

„Mi-a fost frică, pentru că nu-l mai văzusem niciodată pe Joe așa, nici înainte, nici de atunci. Niciodată”, a declarat Jill Biden pentru CBS...

Recomandăm și ...

Ilie Bolojan merge în Republica Moldova. Ce va discuta cu Maia Sandu și premierul moldovean

Premierul interimar Ilie Bolojan, se va afla vineri, 29 mai, într-o vizită în Republica Moldova, unde se va întâlni președintele țării, Maia Sandu, şi...

Fost oficial CIA, arestat după ce FBI a găsit în casa lui 300 de kilograme de aur în lingouri

Un fost funcționar al guvernului american a fost arestat preventiv după ce anchetatorii FBI au găsit sute de lingouri de aur în locuința sa...

Primarul Ciucu a semnat dosarul de candidatură pentru ca Bucureştiul să găzduiască finala UEFA Europa League în 2028

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că a semnat, în sprijinul Federaţiei Române de Fotbal, dosarul de candidatură pentru ca Bucureştiul să găzduiască finala UEFA...

ULTIMA ORĂ