Potrivit informațiilor, polițistul, în vârstă de 39 de ani, încadrat la Secția 28 Poliție – Biroul Criminalistic, a fost oprit în trafic duminică dimineață, în jurul orei 06:30, pe raza orașului Mioveni, județul Argeș.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurilor legale, acesta a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Mioveni pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Surse din poliție au precizat că pe numele agentului a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de articolul 336 alineatul (1) din Codul Penal.
MAI MULT MEDIAFAX






