Cât de siguri sunt turiștii la vară pe litoral? Răspunsul președintelui Nicușor Dan

Șeful statului consideră că românii își pun „în mod legitim” o întrebare referitoare la cât de sigur vor fi dacă vor veni la Marea Neagră pe litoralul românesc în vara acestui an.

Nicușor Dan spune că se așteaptă o suplimentare de echipamente din partea NATO.

„Pe de o parte, așa cum spuneam, în 10 iunie o să avem o discuție la NATO și așteptăm o suplimentare de echipamente. Pe de altă parte, atât Ministerul Apărării, cât și Ministerul de Interne, Poliția de Frontieră, vor suplimenta în cursul acestei verii echipajele care fac misiuni de cercetare, de recunoaștere a eventualelor pericole”, a declarat Nicușor Dan.

Protocol cu Ucraina

El mai adaugă că, în urma contactelor diplomatice recente, există un dialog constant cu Ucraina și era deja prevăzută o formă de protocol care să cuprindă inclusiv tipul acesta de evenimente.

„Și, ca ultimul argument, avem un război care, din nefericire, a început de mai bine de patru ani. Efect secundar al acestui război, am avut și mine, și drone maritime care au intrat în apele teritoriale și au ajuns inclusiv pe țărmul românesc și nu au fost victime pentru că, cu echipamentele pe care le au, instituțiile statului au acționat corespunzător”, a mai spus Nicușor Dan.

O dronă maritimă s-a autodetonat vineri în apropierea terminalelor petroliere, iar autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție și au emis mesaj Ro-Alert pentru populație.
MAI MULT MEDIAFAX

Mâncăm de șase ori mai multă carne de pui decât bunicii noștri. Cifrele care îi îngrijorează pe experți

Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), citat de The Guardian, cantitatea de carne de pasăre disponibilă pentru consum...

Recomandăm și ...

Ministerul rus al Apărării: Unităţile antiaeriene au interceptat 339 de drone ucrainene pe parcursul a 13 ore

Ministerul Apărării din Rusia a anunţat, sâmbătă, că unităţile sale antiaeriene au interceptat şi distrus 339 de drone ucrainene pe o perioadă de 13...

ULTIMA ORĂ