Partidul Național Liberal decide azi dacă îl va susține pe premierul desemnat, Eugen Tomac

Conducerea Partidului Național Liberal se reuneşte joi, în şedinţă a Biroului Politic Naţional, începând cu ora 10.00, pentru a decide dacă va susţine sau nu Guvernul Eugen Tomac. La discuţii participă parlamentarii, primarii de municipii reşedinţă de judeţ şi preşedinţii de Consilii Judeţene care nu sunt membri ai BPN.

Liderii PNL se vor întruni la ora 10:00, la sala grupului PNL din Camera Deputaţilor. La ședință vor participa și deputaţii şi senatorii PNL, primarii de municipii reşedinţă de judeţ şi preşedinţii de Consilii Judeţene care nu sunt membri ai BPN, potrivit unui anunț al partidului.

Conducerea PNL trebuie să decidă dacă va susţine sau nu la vot, în Parlament, guvernul premierului desemnat, Eugen Tomac. Tomac s-a întâlnit luni cu reprezentanţii PNL, fiind primul partid cu care a discutat despre susţinerea la votul de învestitură.

 

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Ucraina a atacat podurile care leagă Crimeea de continent și infrastructura petrolieră. Peninsula este complet izolată

Armata ucraineană a desfășurat noaptea trecută o campanie majoră de atacuri asupra logisticii ruse, unde a vizat direct rutele de aprovizionare dintre regiunea ocupată...

UE ar fi trebuit să fie mai transparentă față de public privind contractele de achiziție de vaccinuri Covid, afirmă un avocat al CJUE

Avocatul general al Curții de Justiție a UE, Athanasios Rantos, a afirmat joi că oficialii Comisiei Europene ar fi trebuit să fie mai transparenți...

Puțini pasageri știu asta: ce se întâmplă când cineva atacă ușa cabinei piloților

Unul dintre cazuri a avut loc pe un zbor Frontier Airlines între Puerto Rico și Chicago, unde un pasager de 51 de ani a...

ULTIMA ORĂ