Campanie cu FOCURI DE ARMĂ! Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea! Incidentul, petrecut în timpul unor activităţi electorale

”La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 22:05 poliţiştii oraşului Buftea au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 19:00, pe o stradă din oraşul Buftea, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, ar fi fost agresat fizic, prin împuşcare, cu o armă de tip air-soft, de către un alt bărbat, de 29 de ani, care ar locui în zonă. Din primele informaţii, în momentul în care a fost agresată, victima efectua activităţi electorale”, a transmis, în noaptea de joi spre vineri, IPJ Ilfov.

Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Buftea, pentru efectuarea activităţilor din competenţă, precum şi un echipaj medical din cadrul SABIF, care, în urma primelor investigaţii, a stabilit că victima prezintă o echimoză la nivelul piciorului.

”Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a fost căutat şi depistat de poliţişti, iar în prezent a fost condus la sediul poliţiei oraşului Buftea, pentru continuarea cercetărilor. Poliţiştii oraşului Buftea efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun”, a mai transmis sursa citată.

MAI MULT REALITATEA

O muscă parazit care se hrănește cu animale cu sânge cald a fost descoperită la un vițel din Texas

Un caz a fost confirmat la un vițel din La Pryor, Texas, un oraș situat la aproximativ 48 km nord-est de granița dintre SUA...

Recomandăm și ...

Protest la Finanțe: angajații din Minister și de la ANAF opresc lucrul între 08:00 și 16:00, nemulțumiți de legea salarizării

Aproximativ 18.000 de angajați din Ministerul Finanțelor și ANAF au anunțat ca opresc lucrul în toată țara astăzi, între orele 08:00 - 16:00, nemulțumiți...

ULTIMA ORĂ