O mamă suparată că fiul său are teme de vacanță a împărțit internetul în două: „Eu refuz să-mi supun copilul la asemenea tratament”

Femeia e descrie drept „o mamă modernă”, care are o gândire liberă și apreciază importanța relaxării și distracției pentru copii. Ea consideră că este important să nu se impună presiuni asupra copiilor în timpul vacanței, ci să li se permită să se relaxeze și să se distreze. În același timp, ea este de acord cu faptul că educația este importantă, dar crede că acesta trebuie să fie un proces plin de interes și distracție pentru copii.

Într-o scrisoare adresată forumului „Vocea Părintelui”, femeia spune că refuză să supună copilul ei la asemenea tratament în lunile lui de vacanță:

„Mă numesc Iuliana S. și sunt mama unui băiat de clasa a V-a. Copilului meu nu-i place să citească, preferând de mic mijloacele electronice. Noi avem o gândire modernă și nu suntem de acord să-l forțăm să citească dacă lui nu-i place, așa cum nici pe noi adulții nu ar fi coresc să ne forțeze cineva să vedem o piesă de teatru, de exemplu, dacă nu ne place teatrul în general.Diriginta clasei în care învață copilul meu este și profesoara de limba și literatura română. Le-a dat o listă de lecturi suplimentare pentru vacanța de vară. Problema este că trebuie să țină și un caiet în care să scrie despre fiecare lectură câteva răspunsuri. Trebuie să le citească obligatoriu.Nu mi se pare normal așa ceva din mai multe motive:1. Este vacanță sau oră de lectură? Copilul meu în loc să se relaxeze în vacanța mare trebuie să stea să citească în fiecare zi ca să termine lista doamnei? Este normal așa ceva?2. Metoda e după vremea mea. Așa primeam și eu temă acum 25 de ani. Nu ne mai modernizăm deloc?3. Eu cu ce am greșit să stau să cumpăr acum 15 cărți? Poate vreau să mergem să ne relaxăm un week-end la munte de banii respectivi. Să se dea liste cu lecturi suplimentare și obligatorii când școala o să fie în stare să suporte costurile!

Incredibilul s-a produs: O țară introduce taxa pe flatulenţă. Decizia aberantă, în numele reducerii emisiilor de metan și dioxid de carbon

“Harun şi marea de povești” de Salman Rushdie“O buclă în timp” de Madeleine L’Engle“Recreația mare” de Mircea Sântimbreanu“Emil și detectivii” de Erich Kastner“Istoria lui Răzvan” de Horia Corcheş“Val şi cetatea sufletelor” de Ana Alfianu“Vântul bate la uşă” de Madeleine L’Engleetc!!!!!!!Doresc să aflu dacă profesoara are dreptul la anul, în septembrie să-l penalizeze pe copilul meu dacă nu rezolvăm această sarcină! Eu refuz să-mi supun copilul la asemenea tratament în lunile lui de vacanță!”

Comentariile acide au început să curgă la adresa mamei nemulțumite:

„Ai auzit de biblioteca ? Acolo poți imprumuta cărți și citi pe gratis. Da, sigur nu îl stresa pe copil, cui ii trebuiesc oameni care gândesc ?”

„Tot disprețul pentru distinsa mama care sigur nu a citit nici măcar Arici Pogonici ! Vorba Dvs are biblioteci dar din păcate nu sunt situate lângă restaurante, grădini de vara, lângă grătare ,etc ,etc . Ce-i trebuie copilului lectură? Sa-si depășească cumva parintii ??”

„Iuliana este o inculta si vrea sa isi protejeze copilul de cultura, simplu. Ea e moderna :))))))”

„Greșeală este a dvs.nu trebuia lăsat copilul sa se ,,relaxeze,,de mic cu ,,mijloacele electronice,, copilul trebuia îndreptat către lectura. Am elevi care nu au citit nici o poveste pana la clasa a VII -a!”

Ingredientul care face ciorba toxică. Multe gospodine îl folosesc, fără să fie conștiente de pericol

 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Limitarea vânzărilor de mașini second-hand: Una sau două mașini pe persoană – proiect

Ministrul Mediului anunță limitări în ceea ce privește piața mașinilor la mâna a doua, Diana Buzoianu spunând că, în ordonanța de urgență pe care...

VIDEO Criptomonede de 344 de milioane de dolari blocate de SUA pentru legături cu Iranul

Guvernul american blochează criptomonede în valoare de 344 de milioane de dolari deținute ”în diverse portofolii cu legături cu Iranul”, anunță secretarul american al...

George Simion semnalează că problema locuințelor în marile orașe europene a scăpat de sub control: „Planul meu a fost luat în derâdere”

Liderul AUR, George Simion, a declarat, sâmbătă, că problema locuințelor în marile orașe europene „a scăpat de sub control”, costul vieții a ajuns de...

ULTIMA ORĂ