Începe judecata în dosarul 10 august, după 6 ani de la protestele violente! Foștii șefi ai Jandarmeriei, vizați

„Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii col. Laurenţiu Valentin Cazan, col. (r) Gheorghe Sebastian Cucoş, col. (r) Cătălin Ionuţ Sindile şi plt. adj. şef George Buzatu împotriva încheierii 137/26.06.2024 pronunţate de Tribunalul Militar Bucureşti. (…) Definitivă”, se arată în minuta deciziei.

Protestul din 10 august 2018 a rămas un moment definitoriu în istoria recentă a României, adunând zeci de mii de oameni nemulțumiți de direcția politică a țării. Însă intervenția forțelor de ordine a fost una extrem de violentă, protestatarii și forțele de ordine ajungând la confruntări directe. Jandarmeria a fost acuzată de utilizarea excesivă a forței, inclusiv împotriva unor persoane pașnice, iar imaginile cu violențele de atunci au făcut înconjurul lumii.

În dosar, printre cei care urmează să fie judecați se numără și foști lideri de rang înalt ai Jandarmeriei, care sunt acuzați de abuz de putere și de coordonarea represiunii violente a protestului. Aceștia au respins acuzațiile, afirmând că au acționat conform legii pentru a restabili ordinea publică.

Liviu Dragnea, despre 10 august 2018: „V-ați pus vreodată întrebarea, cine sunt cei din spatele celor care au instigat la violență?”

MAI MULT REALITATEA

14 profesii noi create de inteligența artificială. Unele există deja, altele par desprinse din SF

Inteligența artificială nu elimină doar locuri de muncă, le și creează. Boom-ul IA a generat sute de profesii noi, legate de utilizarea sau întreținerea...

Recomandăm și ...

România și alte cinci state UE cer înghețarea certificatelor gratuite de CO2. Companiile se tem de relocări în afara UE

România s-a alăturat unui grup de șase state membre ale Uniunii Europene care solicită Comisiei Europene să încetinească reducerea certificatelor gratuite de emisii de...

România și alte cinci state UE cer înghețarea certificatelor gratuite de CO2. Companiile se tem de relocări în afara UE

România s-a alăturat unui grup de șase state membre ale Uniunii Europene care solicită Comisiei Europene să încetinească reducerea certificatelor gratuite de emisii de...

Pământul a intrat într-o nouă eră a extremelor. Următorii cinci ani ar putea schimba definitiv clima planetei

Un nou raport al ONU indică faptul că lumea se apropie rapid de depășirea unor praguri climatice considerate critice.

ULTIMA ORĂ