Comisia Europeană vrea negocieri cât mai rapide pentru aderarea la UE a Ucrainei. Borrell salută promovarea unor „reforme-cheie”

Comisia Europeană a apreciat miercuri, în raportul anual privind extinderea blocului comunitar, că Ucraina ar trebui să treacă la următoarea etapă de negociere a aderării la UE „cât mai curând posibil” în 2025, informează agenția germană de presă DPA.

Tratativele ar urma să avanseze în domenii cum ar fi justiţia, reglementările financiare şi drepturile fundamentale, potrivit Agerpres.

Cu această ocazie, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a afirmat că Ucraina „a continuat să promoveze reforme-cheie, deşi luptă într-un război brutal de agresiune”.

Aderarea la Uniunea Europeană este o prioritate strategică pentru Ucraina, susţinută puternic de preşedintele Volodimir Zelenski după ce ţara a fost invadată de forţele ruse, în februarie 2022. Negocierile au început în iunie.

Procesul de negociere este îndelungat şi complicat, necesitând ani de schimbări în administraţie, legislaţie şi economie până când statul candidat îndeplineşte standardele UE.

Chiar şi după începerea tratativelor, nu există garanţii. DPA aminteşte situaţia Turciei, cu care negocierile au început în 2005, însă acestea sunt blocate de multă vreme. În raportul prezentat miercuri, Comisia nu a indicat existenţa vreunui progres, deşi a remarcat o „reangajare treptată” a Ankarei.

Aşa cum era de aşteptat, raportul este negativ în privinţa Georgiei, unde recentele alegeri au avut loc, conform observaţiilor Comisiei, într-un „mediu tensionat şi foarte polarizat”.

Negocierile cu Georgia sunt suspendate din iunie, când guvernul de la Tbilisi a impus o lege împotriva organizaţiilor neguvernamentale şi de presă finanţate din străinătate.

Legislaţia respectivă, asemănătoare cu cea din Rusia, obligă structurile din mass-media şi societatea civilă să se înregistreze ca „agenţi străini” dacă primesc din afara ţării mai mult de 20% din fonduri.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

MAI MULT HOTNEWS

Vrancea: Intervenție a pompierilor după ce o persoană a fost surprinsă de o viitură

Potrivit ISU Vrancea, la fața locului intervine un echipaj cu o autospecială de intervenție și o barcă de salvare. „Echipajele operative depun toate eforturile pentru...

Recomandăm și ...

Companiile aeriene și-au revizuit estimările de profit pentru 2026 din cauza războiului din Iran

Companiile aeriene din întreaga lume și-au revizuit, la jumătate, estimările de profit pentru 2026, invocând conflictul din Orientul Mijlociu, care a scumpit combustibilul, a...

Vrancea: Intervenție a pompierilor după ce o persoană a fost surprinsă de o viitură

Potrivit ISU Vrancea, la fața locului intervine un echipaj cu o autospecială de intervenție și o barcă de salvare. „Echipajele operative depun toate eforturile pentru...

Bojana Popovici, după medalia de bronz în Liga Campionilor: Astăzi sunt mândră şi fericită!

Antrenorul CSM Bucureşti, Bojana Popovici, a declarat duminică, după câştigarea medaliei de bronz în Liga Campionilor, că este mândră de echipa sa. La rândul...

ULTIMA ORĂ