Când justiția o ia razna: Bucureștean achitat de instanță, deși a filmat pe ascuns trei femei în toalete publice. Care este motivarea magistraților

În urmă cu un an, bărbatul a ascuns camere video în odorizante, pe care le-a amplasat în interiorul toaletei din clinica medicală. Dacă scena ar fi avut loc într-o altă țara UE,inculpatul ar fi fost condamnat.

În România, legea nu protejează deloc viața privată în spațiile comune, cum ar fi toaletele, vestiare sau cabinele de probă din magazine. Cele trei femei filmate pe ascuns au cerut condamnarea acestuia la închisoare și daune morale de 100 de mii de euro fiecare. 

Tribunalul București a considerat că, deși comportamentul inculpatului este unul nepotrivit din punct de vedere moral, acesta nu a încălcat prevederile legale.

La hotărârea de achitare au contribuit legislația incompletă care incriminează violarea vieții private și hotărârile Curții Constituționale și ale Înaltei Curți, care au interpretat chestiunea în litera legii, nu în spiritul ei.

Potrivit legislației din orice alt stat membru al UE, inculpatul ar fi fost condamnat pentru violarea vieții private, infracțiune care este definită în mod exact și complet. În România însă, această infracțiune este reglementată restrâns, doar în legătură cu locuința victimei și spațiile care țin de aceasta.

Codul Penal din 2009 nu protejează în niciun fel viața privată în spațiile folosite de alte persoane, precum toaletele, vestiarele sălilor de sport sau cabinele de probă din magazine. 

Cele trei femei filmate își pot continua demersul în instanțele civile.

Aberațiile justiției: Un hoț trebuie să primească o sumă uriașă după ce a fost rănit în timpul jafului

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, caută soluţii pentru a regândi şi a resistematiza Bulevardul Magheru. Edilul a anunțat deja prima măsură

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat vineri seară, pe Facebook că a încheiat un contract cu Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) pentru a organiza...

Trump cere uraniul Teheranului – în timp ce SUA anunță prelungirea armistițiului cu Israelul și Libanul

Trump scrie în cea mai recentă postare a sa pe Truth Social că atât SUA, cât și China vor ca războiul din Iran să...

Medicul Adrian Marinescu, ] cazul de hantavirus Arad: „Nu se pune problema de transmitere de la om la om”

Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, Adrian Marinescu, a declarat pentru MEDIAFAX că „nu se pune problema de transmitere de...

ULTIMA ORĂ