Primele declaraţii ale lui Vlad Oprea, după ce a fost pus sub control judiciar: Un grup de interese vrea să pună mâna pe Sinaia

Primarul oraşului Sinaia Vlad Opea a declarat pentru Digi 24, că în spatele acuzelor care i se aduc este „un grup de interese care vrea să pună mâna pe Sinaia”. Vlad Oprea a mers viner, la prânz, la sediul Poliţiei Sinai, după ce a fost pus sub control judiciar şi trebuie să plătească până luni o cauţiune de 600.000 de lei.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Protest în fața Ministerului Educației. Sindicaliștii din învățământ au ieșit în stradă, ce nemulțumiri au

Protest al membrilor Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi ai Federaţiei Sindicatelor Libere. Aceștia au ieșit în stradă miercuri, 29 aprilie, în fața...

Atenție, șoferi! CNIR avertizează asupra unui portal neautorizat de vânzare a rovinietei

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță miercuri faptul că a identificat un portal neautorizat de achiziționare a rovinietei. Este vorba despre portalul https://erovinieta.net/. Instituţia...

Care ar fi motivul atacului armat din Atena, soldat cu cinci răniți. Suspectul de 89 de ani a fost arestat într-un hotel

Bărbatul de 89 de ani arestat pentru că a rănit cinci persoane în două incidente armate marţi în Atena a acţionat din disperare şi...

ULTIMA ORĂ