Agenţia de rating S&P a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă / Ministrul Finanţelor: Avem nevoie de măsuri de reducere a deficitului, un buget cumpătat / România este în continuare recomandată investitorilor

Agenţia de evaluare financiară S&P a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă şi a confirmat calificativul la “BBB-“, ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, în cadrul unei evaluări la început de an, stabilită suplimentar faţă de cele două analize considerate obişnuite în cursul unui an pentru emitenţii suverani, în primăvară şi în toamnă, transmite Profit.ro. Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a precizat că S&P a dat, astfel, un mesaj clar că avem nevoie de măsuri de reducere a deficitului bugetar, un buget cumpătat, un stat mai suplu. Ministrul precizează, de asemenea, că agenţia nu modifică ratingul de ţară, România fiind în continuare recomandată investitorilor.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Viceministrul agriculturii din Grecia a demisionat în urma unui scandal legat de angajarea sa în sectorul public fără calificările necesare

Viceministrul agriculturii din Grecia, Makarios Lazaridis, a demisionat sâmbătă, după ce s-a descoperit că fusese angajat în sectorul public fără a avea calificările necesare,...

Handbal feminin: CSM Bucureşti, eşec la limită în deplasare, cu Team Esbjerg, în turul sferturilor Ligii Campionilor

Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de formaţia Team Esbjerg, scor 26-25 (14-13), în manşa tur din sferturile Ligii Campionilor. Tot...

Ministrul Energiei: Proiectul strategic de la Mintia avansează, autoritățile accelerează finalizarea centralei până în octombrie

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a fost sâmbătă în vizită în județul Hunedoara, acolo unde se construiește cea mai mare centrală pe gaz din Europa...

ULTIMA ORĂ