FOTO Undă verde – România construiește noi poduri peste Prut

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că a fost emis Acordul de mediu pentru noile poduri care vor face trecerea peste Prut, la Albița.

Valoarea acestui proiect se ridică la 185 de milioane de euro.

”Noile poduri care vor face trecerea peste Prut, la Albița, au acord de mediu! Este vorba despre două structuri separate, cu două benzi pe sens, care vor înlocui actuala construcție veche de 40 ani, și care vor asigura continuitatea drumului DN24B către Republica Moldova.

Proiectul, în valoare de 185 milioane lei, este finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), a trecut de filtrul colegilor mei de la Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui și își continuă parcursul către faza de execuție”, spune Fechet.

El a precizat că, având o lungime a suprastructurii de peste 150 de metri și lungimea totală de 161 de metri, noile structuri paralele, cu arce metalice, vor face posibilă traversarea aproximativ perpendiculară a râului Prut.

Astfel, granița între România și Republica Moldova se va putea trece fie la pas, pe trotuare pietonale de 1,6 m, fie la volan, pe benzi de circulație cu lățimea de 9,5 m.

”Investiția de la Albița este una de importanța majoră, pentru că reprezintă un punct solid de conexiune, în perspectivă, între drumul expres Tișița-Albița, care face legătura rutieră cea mai rapidă între cele două capitale românești, București și Chișinău, și drumul de patru benzi ce va asigura accesul la punctul vamal de pe teritoriul Republicii Moldova.

Am spus-o și o repet: țin foarte mult să nu întârziem nicio zi cu emiterea acordurilor de mediu, mai ales pentru proiectele de infrastructură, și mă bucur de fiecare dată când, la ministerul Mediului, etapa de avizare, cu respectarea legislației, reprezintă cea mai scurtă procedură din întregul traseu al unei investiții”, a mai transmis ministrul Mediului.

MAI MULT PROFIT

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

The number of Romanian citizens eligible to vote has decreased over the past month

According to the AEP, as of March 31, 2026, there were 19,028,813 Romanian voters registered in the Electoral Register. As of April 30, there...

Radu Miruţă anunţă o soluţie temporară pentru ca cele 21 de trenuri PESA să intre în circulaţie: Un act adiţional prin care să fie suspendate plăţile aferente obligaţiilor de...

Ministerul Transporturilor va propune, în următparele şapte zile, producătorului PESA din Polonia o soluţie temporară pentru ca cele 21 de garnituri care sunt în...

21 de trenuri noi zac nefolosite în Gara Obor. Miruță anunță măsuri pentru punerea în circulație

Ministrul a anunțat, miercuri, într-o postare pe Facebook, primele măsuri luate după ce săptămâna trecută a găsit 21 de trenuri noi, „lăsate să se...

ULTIMA ORĂ