Ciolacu trimite doi emisari în SUA, pentru a discuta cu reprezentanți ai Administrației Trump, în principal despre vize

Șeful Executivului a precizat înainte de ședința de guvern că unul dintre cei doi emisari a plecat din țară și, de miercuri, se află în SUA, iar cel de-al doilea este un român stabilit în America.

El a menționat că președintele interimar Ilie Bolojan este la curent cu această situație.Privitor la temele de discuție, premierul a declarat doar că se vor purta discuții ”în principal pe Programul Visa Waiver”.În context, premierul a subliniat că actuala Administrație Trump are pe lângă ambasadori acreditați și trimiși speciali.”Așa lucrează ei. Eu, prim-ministru, am o persoană pe care am trimis-o în SUA. Are întâlniri la Mar-a-Lago. Schimbăm sistemul de abordare, încercăm cu toții să ieșim din bula care a funcționat până acum. Administrația Trump funcționează altfel”, a mai precizat Ciolacu.

Ciolacu, mesaj ferm către liderii administrațiilor locale: Nu mai trebuie repetate greşelile trecutului

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Avem de ales între Europa și SUA? Răspunsul lui Nicușor Dan: „Dezbaterile sunt pasionale”

„Într-o țară latină, tot timpul dezbaterile sunt foarte pasionale, însă nu cred că trebuie să amestecăm lucrurile. Noi, în România, avem evident o dezbatere...

ULTIMA ORĂ