România a ridicat patru avioane de luptă în timpul atacului rusesc cu drone de lângă graniță

Măsura a fost luată după ce forțele ruse au lansat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor ținte civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, pe brațul Chilia al Dunării, a informat vineri dimineața MApN.

„Ca urmare a detectării unor grupuri de drone care se apropiau de spațiul aerian al Ucrainei, în apropierea spațiului aerian al României, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea, fiind transmise, la ora 2.01, mesaje RO-Alert”, a transmis MApN într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, România a ridicat patru aeronave de luptă pentru a supraveghea situația.

„Pentru monitorizarea situației, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea începând cu ora 1.52 și, ulterior, începând cu ora 3.22, încă două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole din serviciul de luptă Poliție Aeriană Extinsă, de pe Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Toate cele patru aeronave de luptă au aterizat pe bazele aeriene în jurul orei 4.00”, a mai spus MApN.

Este posibil ca una din dronele rusești care au atacat ținte din Ucraina să fi intrat în spațiul aerian românesc.

„Pe parcursul acestui interval orar, sistemul de supraveghere radar al României a indicat posibilitatea ca una dintre dronele implicate în atacul asupra obiectivelor ucrainene să fi intersectat, în jurul orei 03.00, pentru o perioadă foarte scurtă, de sub trei minute, spațiul aerian național, în zona de frontieră cu Ucraina”, a mai precizat MApN.

Din datele disponibile la acest moment, nu a fost semnalată existența unei zone de impact pe teritoriul național.

Forțele Ministerului Apărării Naționale execută, începând din această dimineață, cercetări în zonă cu mijloace aeriene și cu echipe la sol.

Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Dr. Cătălin Badiu: Le spun colegilor mai tineri – În fiecare zi targetul lor trebuie să fie vârfurile cele mai înalte/ Dr. Badiu a adus pentru ei la Bucureşti...

Vârfurile chirurgiei cardiace mondiale au împărtăşit din experienţa lor tinerilor medici, dar şi colegilor de breaslă în cadrul unui eveniment de referinţă organizat de...

Politico: Acordul UE-Mercosur intră în vigoare, dar rămâne contestat politic

După peste două decenii de negocieri și blocaje repetate, acordul comercial dintre UE-Mercosur începe să producă efecte. Deși promite beneficii economice importante, disputele politice...

Nouă morți și 15 răniți în Pakistan, după ce Afganistanul ar fi vizat civilii

Attaullah Tarar, într-o postare pe platforma de socializare americană X, a scris că printre morți se numără femei și copii și că alte 12...

ULTIMA ORĂ