CJ Mureş: Centrele pentru copii cu dizabilităţi din Târgu Mureş, închise ”din cauza modificărilor legislative”. Viaţa sau sănătatea copiilor nu au fost niciodată în pericol, iar autorităţile de control nu au constatat că ar fi fost trataţi necorespunzător

Consiliul Judeţean Mureş susţine că acele patru centre rezidenţiale pentru copii cu dizabilităţi din Târgu Mureş vor fi închise ”din cauza modificărilor legislative”, mai exact a unei ”reorganizări instituţionale”. Reprezentanţii CJ afirmă că măsura a fost decisă de AJPIS Mureş, în urma unor controale, dar că ”viaţa sau sănătatea copiilor din aceste servicii nu au fost niciodată în pericol, iar niciuna dintre autorităţile de control nu a constatat că aceştia ar fi fost trataţi necorespunzător”. Anunţul CJ vine după ce AJPIS Mureş a transmis, la solicitarea News.ro, că a constatat la cele patru centre nereguli şi încălcări ale legislaţiei privind calitatea serviciilor sociale oferite celor 61 de beneficiari: alimente păstrate şi preparate în condiţii necorespunzătoare, meniurile nu respectau necesarul zilnic de calorii şi substanţe nutritive şi nu exista un spaţiu special amenajat în cazul declanşării unor boli infecţioase.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Şeful Ryanair avertizează că unele companii aeriene europene ar putea da faliment dacă preţul kerosenului nu va scădea

Directorul general al Ryanair, Michael O'Leary, a avertizat marţi că mai multe companii aeriene europene ar putea intra în dificultăţi financiare sau chiar în...

ULTIMĂ ORĂ Scumpirile continuă în benzinării. Motorina a sărit din nou de 9,5 lei/l

Motorina a depășit din nou pragul de 9,5 lei/l în stațiile Rompetrol și Lukoil, în urma scumpirilor efectuate la prima oră a zilei de...

Valentin Stan: Niciun președinte american nu a trecut prin atât de multe tentative de asasinat

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a...

ULTIMA ORĂ