DECESUL LUI ILIESCU – Ilie Bolojan: Ion Iliescu intră acum în istorie şi la dreapta analiză a acesteia. Dispariţia sa, încheierea unei etape semnificative din istoria recentă a ţării, marcată de tranziţia post-comunistă şi de transformări esenţiale

Premierul Ilie Bolojan afirmă, într-un mesaj după anunţul privind decesul fostului preşedinte al României Ion Iliescu, că acesta „intră acum în istorie şi la dreapta analiză a acesteia”, apreciind că dispariţia sa reprezintă „încheierea unei etape semnificative din istoria recentă a ţării, marcată de tranziţia post-comunistă şi de transformări esenţiale în viaţa publică”. Bolojan aminteşte că în timpul mandatului lui Ion Iliescu, au fost adoptate documente şi decizii care „au influenţat direcţia României”, între care Declaraţia de la Snagov şi revizuirea Constituţiei din 2003, acte care au stat la baza unor „schimbări majore în plan politic şi instituţional”.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Sibiu: Băiat de 12 ani care a căzut dintr-o căruţă aflată în mers, lovit de un autoturism/ Copilul, transportat la spital

Un băiat de 12 ani care a căzut dintr-o căruţă aflată în mers, joi seară, pe un drum judeţean din Daia, judeţul Sibiu, a...

Rusia amenință țările europene să nu găzduiască bombardiere franceze dotate cu arme nucleare

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat în martie planuri de extindere a arsenalului nuclear al Franței și a declarat că Parisul ar putea permite...

Horoscop 24 aprilie: Influența lui Mercur pune la grea încercare comunicarea și deciziile. Zodiile afectate 

Berbec Pentru Berbec, ziua are un ritm accelerat, cu tendința de a reacționa imediat la orice provocare. În mod tipic pentru influențe tensionate de tip...

ULTIMA ORĂ